Într-un apartament micuț situat la parterul unui bloc de pe Aleea Zorilor „a luat naștere” Centrul Social „Strop de Alinare”. Sunt ajutați oamenii nimănui, care își duc viața pe străzile Botoșanilor.
Inițiativa aparține părintelui paroh de la Biserica „Sfântul Vasile Cel Mare”, Petru Chirvase. Un preot aplecat spre nevoile oamenilor mai puțin norocoși dar și un mare iubitor al tradiției neamului, pe care încearcă să le mențină vii și mai ales să le transmită mai departe noii generații.
Locuința de suflet a părintelui aparține bisericii, fiind achiziționată în urmă cu peste 15 ani. A funcționat în trecut și un cabinet medical unde, cei neasigurați, primeau îngrijiri medicale. De patru luni, centrul a devenit un „Strop de Alinare” pentru persoanele fără adăpost.
Acești oameni merg acolo și fac baie, mănâncă și li se spală hainele. Cu alte cuvinte, au parte pentru câteva clipe „de o viață normală”. Ba chiar cineva a donat de curând și o pătură pentru masaj cu vibrații, primită cu bucurie de persoanele fără adăpost, care au dureri de spate mai ales din cauza faptului că dorm pe unde apucă.
Sunt zile când vin aici 11 persoane, în altele mai puține.
„Pe lângă ce face Primăria, ONG-uri ca Asociația Happy, facem și noi ceva pentru ei, respectiv, aici unde suntem, e curat, zugrăvit, schimbat și integral parchet, mașini de spălat, una pe care trebuie o montăm ca să nu o suprasolicităm pe cealaltă. Și le spălăm deci hainele, lenjerii ale celor aflați în grija noastră”,
Petru Chirvase, preot paroh Biserica „Sfântul Vasile Cel Mare”
Li se dau inclusiv medicamente dacă au o problemă de sănătate. De cele mai multe ori botoșănenii sunt cei care donează pastile, haine sau chiar meniuri pentru cei aflați în nevoie. Și se donează în număr mare. În timp ce într-o cameră sunt numeroase haine puse frumos pe umerașe, în alta se usucă îmbrăcămintea mai multor persoane. Întotdeauna vin și își iau hainele curate.
„Ne spun dacă au ceva probleme, cum ar fi păduchi, scabie. Le dăm alifii, îi trimitem la farmacie, la doctor. Împreună cu doctorul Saradan, la Biserica Sfântul Vasile cel Mare de pe Marchian din curtea Spitalului Mavromati, colectăm medicamente care nu le mai trebuie celor care le dețin. Fie a decedat cel care le lua, fie a schimbat tratamentul și dacă sunt în termen de valabilitate, botoșănenii de unde or fi din oraș sau chiar din sate pot să le aducă la noi”,
Petru Chirvase, preot paroh Biserica „Sfântul Vasile Cel Mare”,
Șefa centrului este Andreea Ivancea. Îi cunoaște pe toți cei care calcă pragul acestui centru și alături de alte persoane îi ajută cum poate mai bine.
„Ne ocupăm de oamenii care chiar au nevoie de ajutor. Sunt cu diferite probleme, ei vin aici și se simt foarte bine. Sunt persoane care vin în fiecare săptămână, și-au stabilit ei una din zile, mai decalează uneori, dar avem permanent aceleași persoane. Vin, își fac baie, se schimbă, le sunt spălate hăinuțele, le lasă la noi le uscăm. Avem posibilitatea să le uscăm, curând vom avea și afară un spațiu ca să le uscăm”,
Andreea Ivancea, șefa Centrului Social „Strop de Alinare”.
În ajutor le sar chiar și locatarii blocului. Spre exemplu, o femeie vine mereu și îi tunde pe cei care zilnic hoinăresc pe străzi. Astfel de fapte sunt însă poate prea puține la Botoșani. De multe ori, trecem indiferenți pe lângă cei pe care îi numim „boschetari”, fără a arăta un strop de empatie și fără să ne gândim la faptul că și aceste persoane au avut cândva o viață relativ normală.
De un simplu declic este nevoie, din nefericire pentru ca un om care aparține societății și-i aduce un plus, să devină o persoană a străzii. Iar linia dintre normalitate și acest nefiresc al oamenilor care trăiesc sub cerul liber este nefericit de fină.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
O tânără plecată în Olanda, dată dispărută după ce nu a mai revenit la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Pompierii botoșăneni, mesaj pentru gospodine pentru a NU da foc în bucătării
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile