Doi adolescenți din Botoșani au dat spargeri în serie până să fie prinși de polițiști. Au furat bunuri din locuințe și sedii de firmă, precum și telefoane mobile ale trecătorilor.
Doi adolescenți de 16 și respectiv 17 ani au fost reținuți de polițiștii botoșăneni fiind bănuiți că au dat mai multe spargeri în municipiul Dorohoi.
Conform anchetatorilor, scrie Adevărul, cei doi tineri au făcut ravagii prin locuințe și magazine. Aceștia ar fi forțat ușile secundare de la case sau firme, în timpul nopții. Odată intrați furau ce le cădea în mână. Dar în special luau țigări.
Au provocat și mai multe distrugeri, inclusiv un automat de cafea.
Mai mult decât atât, cei doi tineri sunt acuzați că au furat și două telefoane mobile, chiar pe stradă. Mai precis, abordau tineri și îi rugau să le dea puțin telefonul mobil pentru a suna sau a da un mesaj după care fugeau cu tot cu telefon.
Tinerii au fost propuși pentru arestare preventivă pentru furt, tentativă de furt, furt calificat și distrugere. Magistrații de la Judecătoria Dorohoi au decis însă pentru cei doi arestul la domiciliu.
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024