Administratorii și angajații celor mai frecventate terase, cluburi și baruri din Botoșani au fost instruiți de specialiștii Antidrog.
Miercuri, 10 mai, specialiștii Antidrog au desfășurat activităţi preventive în cadrul campaniei ”Consumul de droguri ne privește pe toți!”, ce are ca scop creşterea gradului de informare și conştientizare a populației cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive.
Astfel, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani au fost prezenți în cele mai frecventate localuri de către tinerii botoșăneni, pentru a îi informa pe administratorii și personalul angajat al acestora despre efectele, riscurile și măsurile de prevenire a consecințelor negative ale consumului de droguri, dar și cu privire la respectarea legislației în domeniul drogurilor.
De asemenea, persoanele participante la această activitate au fost informate și cu privire la specificul serviciilor acordate de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani, care desfășoară activități ce vizează creşterea nivelului de informare, sensibilizare şi conştientizare a populației cu privire la efectele medico-psiho-sociale ale consumului de substanțe psihoactive, dezvoltarea unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă, dar și servicii de asistență integrată pentru consumatorii de droguri. Toate aceste tipuri de servicii sunt oferite de CPECA Botoșani în mod gratuit și confidențial.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024