Meteorologii au avertizat încă de la începutul anului că vom asista la fluctuații și fenomene meteo violente.
”Vara anului 2017 va fi punctată de fenomene extreme frecvente, cu valuri de căldură şi ploi torenţiale care ar putea produce inundaţii pe spaţii restrânse”, a explicat Gabriela Băncilă, şef centru naţional de prognoză în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
La rândul său, climatologul Roxana Bojariu, expert al Grupului Interguvernamental pentru Schimbarea Climei din România, explică de ce există o creștere a frecvenței manifestărilor extreme de vreme.
„Anvergura schimbărilor de vreme, contrastul termic, sunt mult mai mari în ultimul timp. Trecerile se fac mai frecvent de la perioade cu vreme mult mai caldă decât în mod obişnuit la cele cu temperaturi mai mici. Datorită încălzirii globale, în sistemul climatic avem o cantitate din ce în ce mai mare de energie transferată între componentele sistemului mult mai intens. Avem astfel o creştere a frecvenţei manifestărilor extreme de vreme. (...) Schimbarea climei nu însemnă doar creșterea graduală a temperaturii, se modifică și tiparele vremii, unele fenomene considerate extreme și rare ajungând să devină ceva obișnuit în noua stare climatică. Pe de altă parte, datorită dezvoltării fără precedent a aglomerărilor urbane, devenim și mai expuși acestor fenomene extreme”, afirmă climatologul
(Sursa: Antena1)
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024