Sămbătă și duminică la Teatrul Mihai Eminescu se va organiza spectacolul "Aniversarea", care aduce multe elemente inedite pentru Botoșani, cum ar fi prezența spectatorilor pe scenă,numărul foarte limitat al biletelor și multitudinea elementelor constitutive
Erwin Șimșensohn este regizorul piesei. Absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) și pe lângă piesele de teatru în care a participat, a avut roluri și în filme precum Garcea și Oltenii sau The Whistleblower, unde a jucat alături de Monica Belluci. Acesta a vorbit despre spectacolul ce urmează a se juca zilele următoare:
Pentru mine este o provocare, iar unul dintre motivele pentru care am ales acest spectacol este pasiunea pe care am găsit-o în această trupă și în acești actori minunați. Cred că acest teatru merită mai mult sprijin din partea autorităților și tuturor forurilor. Sper că se vor face toate demersurile pentru ca spațiul de la Teatrul "Mihai Eminescu" sa redevină funcțional cât mai repede. Este o comedie dark, o dramă cu accente comice. Vorbește despre condiția familiei, despre probleme cu care se confruntă o căsnicie, despre modul cum evoluează relații între soți și între copii".
Unul dintre motivele pentru care spectacolul va fi special este prezența publicului pe scenă. Răzvan Amitroaei, unul dintre actori, a precizat: " Am auzit discuții cum că viitori spectatori au fost speriați când au auzit că publicul o să fie pe scenă, probabil se gândeau că va fi multă interacțiune"
Traian Apetrei, directorul Teatrului "Mihai Eminescu" a vorbit despre noutatea pe care o aduce piesa "Aniversarea”:
"La noi în Botoșani un asemenea spectacol, datorită multiplicității elementelor constitutive: videoproiecție, sunet de o anumită factură, atașamentul publicului, decorul și costumele. Pot să spun că e o premieră din acest punct de vedere".
"Textul totuși reflectă condiția universală a familiei și problemele universale, respecând textul noi am reușit să ne punem amprenta personală și națională. Am reușit să construim personajele cu temperamentul latino-balcanic, să zic așa, prezent în construcția personajelor" a completat Erwin .
Piesa de teatru "Aniversarea” va fi la Botoșani sâmbătă și duminică, de la ora 19:00 la Teatrul Mihai Eminescu și prețul unui bilet este de 20 de lei. Este scrisă de Jeroen Vart Den Berg, traducerea de Lililiana Alexandrescu. Totuși, doar 65 e locuri se vor fi destinate publicului pentru fiecare spectacol.
Distributia este formată din:
Mama – Daniela Bucătaru
Tata – Sorin Ciofu
Esther – Alexandra Vicol
Jurgen – Razvan Amitroaei
Thea – Gina Patrascu
Asistent regie: Marius Rogojinschi
Scenografia: Iuliana Gherghescu
Mișcare scenică: Victoria Bucun
Video design: Andrei Cozlac
Sound design: Ana Teodora Popa
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Apa întreruptă pe timpul nopții într-un municipiu și două comune din cauza consumului exagerat
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile