A fost nevoie de mai multe tragedii pentru ca actorii decizionali să se aplece cu atenție și asupra condițiilor de totală nesiguranță a pacienților, din punctul de vedere al infrastructurii, fără referire la calitatea actului medical.
Pe data de 14 noiembrie 2020, la Piatra Neamț avea loc un incendiu pe Secția ATI a Spitalului Județean care s-a soldat cu pierderea a șapte vieți nevinovate. Ulterior, pe data de 19 ianuarie 2021 un alt incendiu de o amploare și mai mare, petrecut la Spitalul Matei Balș din Capitală avea să curme în total 16 vieți ale pacienților internați acolo.
Și ce este strigător la cer este faptul că aceste morți ar fi putut fi prevenite.
Iar dovadă stau două rapoarte întocmite de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) – Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în urma unor verificări privitoare la aspecte din domeniul apărării împotriva incendiilor.
Primul dintre controale a avut loc în 2019, când ministru al Sănătății era Sorina Pintea. Al doilea, în mandatul fostului ministru Nelu Tătaru. Verificările au fost efectuate în spitalele din toată țara și s-au finalizat cu rapoarte în care erau trasate măsuri ferme pentru remedierea neregulilor găsite,
Măsuri care dacă ar fi fost respectate s-ar fi evitat pierderea atâtor vieți.
Controale au fost și la Botoșani, atât în 2019 cât și anul trecut.
În urmă cu doi ani de zile, raportul indica faptul că, în spitalele botoșănene a existat risc de incendiu la orice clipă.
Funcționarea fără autorizație la incendiu: Spitalul Municipal Dorohoi- Pavilionul Chirurgie, Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromali Botoşani ( 4 clădiri), Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga, Unitatea de Asistentă Medico - Socială Ştefăneşti
Neasigurarea condițiilor de evacuare a persoanelor, în cazul producerii situațiilor de urgență: Spitalul de Pneumoftiziologie Botoșani
Nu se asigură echiparea cu iluminat de securitate pentru evacuare: Spitalul Municipal Dorohoi, Spitalul de Recuperare Sfântul Gheorghe Botoșani, Spitalul Județean Mavromati
Sunt diminuate gabaritele căilor de acces / evacuare: Spitalul de Recuperare, Spitalul Județean
Neasigurarea echipării construcțiilor cu mijloace de detectare, semnalizare și alarmare în caz de incendiu sau nefuncționarea acestora la parametrii la care au fost proiectate: Spitalul de Recuperare, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul Județean (secția Psihiatrie, secția Boli Infecțioase, Secția Pediatrie, secția Darabani, secția Săveni)
În 2020, verificările au vizat cu precădere unitățile de terapie intensivă, fiind găsite din nou nereguli.
Funcționarea fără autorizație la incendiu pe secțiile ATI: Spitalul Municipal Dorohoi
Nu se asigură echiparea construcțiilor cu instalații de detecție, semnalizare și avertizarea incendiilor: Spitalul Municipal Dorohoi – secția ATI materno-infantil, Spitalul Județean Mavromati – secția ATI Pediatrie
Nu se asigură condițiile de evacuare în caz de situații de urgență: Spitalul Județean Mavromati – Secția ATI pediatrie, Spitalul Municipal Dorohoi – secția ATI chirurgie
Instalațiile electrice se exploatează cu defecțiuni, improvizații sau în condiții în care se generează supracurenți sau suprasolicitări din cauza racordării unor consumatori care depășesc puterea nominală a circuitelor: Spitalul Județean Mavromati – secția centrală ATI, etajele 7 și 8, secția ATI obstetrică și ginecologie, secția ATI pediatrie
Din partea Spitalului Județean Mavromati, urmare a unei adrese formulată de Botoșăneanul, s-au primit următoarele precizări:
În schimb, reprezentanții Spitalului Municipal Dorohoi, unde de asemenea au fost depistate numeroase nereguli, nu au transmis un punct de vedere urmare a celor două rapoarte întocmite în ultimii doi ani de zile.
În schimb, în cadrul unei conferințe de presă, prefectul Dan Nechifor a anunțat că această unitate spitalicească a fost deja amendată, tocmai pentru neregulile semnalate în trecut: Spitalul Municipal Dorohoi amendat cu 10.000 de lei
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Medic nou la Spitalul Județean pe o specialitate importantă
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024