Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că este luată în calcul o decizie prin care bolnavii asimptomatici de COVID-19 să nu mai ajungă în spital.
Aceștia ar urma să se afle sub supravegherea medicului de familie.
„Luăm în calcul o astfel de decizie. Noi avem evaluarea asimptomaticului sau relativ asimptomaticului până în 48 de ore. El nu trebuie să stea neapărat internat în spital”,
a explicat Nelu Tătaru, potrivit Agerpres.
„Trebuie să facă acea evaluare, apoi, urmând ca, având un aviz de la DSP şi decizia medicului curant care l-a evaluat, să meargă în izolare la domiciliu”,
a adăugat ministrul sănătății.
„Orice pacient trebuie evaluat, fiindcă această boală are o evoluţie imprevizibilă”,
a încheiat Tătaru.
Anunțul lui Nelu Tătaru vine în contextul în care România a înregistrat ieri un nou bilanț fără precedent al cazurilor de infecție cu coronavirus în România: 3.186 de pacienți infectați.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Moruțan, aproape să semneze un contract „frumușel”: E foarte bine, recuperat total
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
O firmă din Botoșani va realiza documentația pentru renovarea unei săli polivalente
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Alexia Tudose își va spune povestea în lacrimi pe scena de la Românii au Talent – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Jucătorul transferat de FC Botoșani vrea titlul cu… Rapidul: Toate echipele au șanse să câștige
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
„Sahara Estului”: Zeci de reclamații depuse la Garda de Mediu
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile