Amânată mai bine de două luni, pavelarea aleilor din curtea Spitalului Municipal va începe în scurt timp. Cel puţin aşa susţine Valerian Andrieş, managerul unităţii medicale dorohoiene care a precizat că în aceste zile, lucrarea va fi scoasă la licitaţie pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Acesta speră ca, dacă nu se vor înregistra contestaţii la licitaţie, iar condiţiile meteorologice vor fi favorabile, lucrările să înceapă din luna octombrie. Managerul Spitalului Municipal Dorohoi a declarat că lucrările în valoare de 280.000 de lei presupun pavelarea tuturor aleilor din curtea unităţii, montarea de rigole pentru scurgerea apelor pluviale şi realizarea unei noi parcări lângă pavilionul ce adăposteşte secţiile de interne.
„Realizarea unei noi parcări este necesară pentru descongestionarea celei existente, de lângă pavilionul de chirurgie. Am întârziat investiţia din cauza lipsei resurselor financiare dar şi din cauză că, am sperat ca firma care a pavelat bulevardul, să includă ca lucrare suplimentară şi pavelarea aleilor spitalului. Din păcate, am primit răspuns de la primărie că nu este posibil”, a declarat
Valerian Andrieş, managerul Spitalului Municipal Dorohoi, pentru
Realitatea Dorohoiană.
Pavelare pe banii Primăriei
Reamintim că primele discuţii privind pavelarea căilor de acces din curtea unităţii medicale dorohoiene au apărut la începutul acestei veri, când se punea şi problema acreditării spitalului. Tot atunci, managerul spitalului s-a plâns în mai multe rânduri, inclusiv în plenul şedinţelor de Consiliu Local, că municipalitatea nu a alocat fonduri spitalului. Potrivit lui
Valerian Andrieş, până la această oră, unitatea medicală a primit de la municipalitate doar 49.000 de lei din necesarul de minim 100.000 de lei,
„cu promisiunea primarului că până la sfârşitul anului vom mai primi aproximativ 20.000 de lei”.