Amenda a fost aplicată în urma unui control care a fost făcut în cadrul Secției de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Județean Mavromati.
Inspectorii din cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) au depistat o serie de nereguli la modul în care s-a intervenit în cazul Alexandra Ivanov.
„Este o sancțiune pe care Spitalul Județean o va contesta, o sancțiune în urma anchetei făcută de Casa de Asigurări de Sănătate legată de foaia de observație a pacientei Alexandra Ivanov. Juriștii noștri vor contesta această sancțiune,”
Monica Adăscăliței, manager Spitalul Județean „Mavromati”.
Noul manager al Spitalului Județean Mavromati a arătat că a decis să conteste amenda în instanță în primul rând pentru că a fost aplicată unității și nu secției exterioare unde s-a greșit.
Valoarea amenzii este de 0,5% din contractul cu CAS, iar Monica Adăscăliței susține că astfel suferă întreg personalul din cadrul Spitalului Județean.
Neregulile fac trimitere la o serie de puncte din fișa de observație a pacientei, care nu ar fi fost consemnate de personalul medical.
„În urma discuțiilor cu juriștii spitalului considerăm că această decizie ar trebui contestată și nu ar trebui să plătim această amendă. Instanța ne va spune dacă avem dreptate sau nu. Au fost procese în care spitalul a câștigat, au fost și procese pe care le pierdut în ceea ce privește Casa de Asigurări de Sănătate””
Monica Adăscăliței, manager Spitalul Județean „Mavromati”
Amenda este de peste 42.000 de lei.
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024