Sponsorii partidelor par abonaţi la contractele cu statul. O contribuţie financiară la o formaţiune politică aduce deseori la Botoşani ceva bani de la stat. Şi afacerea rentează, pentru că, de multe ori, ţi se întoarce de zeci de ori mai mult faţă de cît ai dat. Schema e valabilă şi la persoanele fizice : azi dai un ban, mîine eşti director. La o instituţie a statului, bineînţeles.
Conţac, 10.000 $ spre Băsescu
Potrivit rapoartelor financiare depuse de PDL, firma SC Con 2000 SRL a dat anul trecut formaţiunii cei mai mulţi bani într-o singură tranşă : 30.000 de lei pe data de 6 octombrie, cu aproximativ trei săptămîni înaintea declanşării campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale. Societatea este controlată de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean şi al PSD Botoşani Constantin Conţac. Ea are ca principal obiect de activitate extracţia pietrişului şi nisipului, a argilei şi caolinului, fiind deci vorba de exploatarea unei balastiere. Coincidenţă sau poate nu, după mai multe contestaţii, cu doar 12 zile înainte de acordarea amintitei sume filialei PDL Botoşani, firma Transporturi Auto controlată de acelaşi Conţac încheie un contract de 8,6 milioane lei cu Consiliul Judeţean, instituţie condusă de un democrat-liberal, pentru asfaltarea drumului Mihălăşeni – DN 24 C. El a fost urmat pe 3 noiembrie de un altul, în valoare de 11,5 milioane lei, pentru reabilitarea celebrei şosele de la Vorona distrusă de camioane. Conţac susţine că sponsorizarea nu este o contrapartidă a lucrărilor primite şi probează asta cu discuţia care a avut-o la Cotroceni cu preşedintele Traian Băsescu. „Cînd am fost la Bucureşti m-a întrebat dacă mă descurc logistic şi dacă am posibilitate sau dacă trebuie să mă ajute cu ceva. I-am zis să nu mă ajute cu nimic că mă descurc singur. Va să zică, nu să îi dau, să îmi deie”, declara în decembrie Constantin Conţac. Acesta spunea că lucrările la cele două drumuri au fost cîştigate în urma depunerii unor contestaţii, una dintre ele ajungînd să fie adjudecată în instanţă, după ce iniţial CJ hotărîse să le acorde firme Tehnic Asist.
Bani pentru partid, bani pentru lapte, corn şi fotbal
Nu doar firmele unde acţionară este familia Conţac au parte de asemenea coincidenţe. Pe 23 martie 2009 SC Five Continents Group SRL acordă 1.500 de lei aceluiaşi PDL. La doar o lună şi cîteva zile, pe 30 aprilie, firma încheie un contract cu CJ pentru furnizarea de produse în cadrul programului „corn şi lapte” fără să se organizeze vreo licitaţie, motivîndu-se că era o stare de urgenţă deoarece anul de învăţămînt era în plină desfăşurare. În toamna aceluiaşi an societatea controlată de omul de afaceri Tonino Boldea, în urma unor licitaţii de această dată, perfectează alte două contracte cu CJ în cadrul aceluiaşi program, pentru asigurarea suplimentului alimentar în şcolile din zonele Botoşani şi Flămînzi. 4,2 milioane de lei este valoarea cumulată a celor două contracte.
Elsaco Brunata este o altă societate care a dat anul trecut bani la PDL : 1.500 de lei între cele două tururi de scrutin de la prezidenţiale. Firma face parte din grupul Elsaco prezidat de omul de afaceri Valeriu Iftime. În calitate de acţionar principal al SC Fotbal Club SA Botoşani acesta a primit anual, după preluarea controlului clubului, în jurul a un milion de lei de la municipalitatea condusă în totalitate de reprezentanţi ai PDL, bani pentru echipa fanion a judeţului.
Statutul de demnitar costă destul de mult pentru unii democrat-liberali. 40.000 de lei a dat anul trecut partidului deputatul Cătălin Buhăianu, 26.750 de lei a fost contribuţia senatorului Daniel Humelnicu, în timp ce consilierul judeţean Tiberiu Lungu a plătit nici mai mult, nici mai puţin de 70.000 de lei. „Cotizaţia stabilită prin statut este de 1 leu. Sunt mai multe forme de a da bani, contribuţii, sponsorizări, cert este că trebuie avut grijă ca aceste sume să nu depăşească limita prevăzută de lege”, a afirmat senatorul Daniel Humelnicu.
Firmă - partid - stat - firmă
NUME |
SPONSORIZARE |
CONTRACT CU STATUL |
SC Con 2000 SRL |
30.000 de lei |
Două asfaltări de drumuri încheiate de Transporturi Auto |
SC Five Continents Group SRL |
1.500 lei |
Contracte pentru programul "corn şi lapte" |
SC Elsaco Brunata SRL |
1.500 lei |
Finanţare FC Botoşani |
Banii la partid te fac director
Dacă la PDL contribuţiile firmelor şi persoanelor fizice sunt aproape egale, PSD s-a bazat anul trecut în exclusivitate pe cele din urmă. Cinci din cei 12 membri de partid care au avut cotizaţii peste limita a 10 salarii minime pe economie au devenit şefi la diverse instituţii chiar în perioada în care au acordat banii. Potrivit liderului judeţean al social-democraţilor, banii au fost daţi în primăvară, adică exact pe timpul în care PDL şi PSD îşi împărţeau posturile de directori. Printre alţii, Constantin Manolache, Marius Budăi, Răzvan Rotaru (foto cu eşarfă), Alexandru Zarug şi Sergiu Marian au avut atunci contribuţii ce au plecat de la 7.000 de lei şi au ajuns pînă la 24.620 de lei. Cel puţin la prima vedere nu au făcut-o degeaba deoarece au dobîndit posturi importante de conducere la instituţii ale statului unde, cu salarii mult peste media a ceea ce se plăteşte la Botoşani, şi-au putut „amortiza” investiţia. „Am solicitat să contribuie ca să facem reparaţie capitală la sediul partidului şi normal că am făcut solicitarea către directori deoarece au salarii mai mari”, ne-a declarat senatorul Gheorghe Marcu. RK-ul fostei Case a Căsătoriilor a costat 45.000 de lei şi potrivit preşedintelui PSD Botoşani banii au fost daţi de cei în cauză şi înainte şi după ce au devenit directori.
Dai un ban, dar devii şef
NUME |
COTIZAŢIE LA PSD |
FUNCŢIE DOBÎNDITĂ |
Răzvan Rotaru |
24.620 lei |
director Garda de Mediu |
Alexandru Zarug |
8.900 lei |
director Protecţia Consumatorilor |
Constantin Manolache |
8.150 lei |
vicepreşedinte CJ |
Sergiu Marian |
7.289 lei |
director CS Botoşani |
Marius Budăi |
7.000 lei |
Agenţia Jud.de Prestaţii Sociale |
Secretar de 6.900 de lei la PNL
Trecerea în opoziţie a fost una cu repercusiuni financiare la PNL. Anul trecut numai patru persoane fizice au avut cotizaţii a căror sumă a trecut de valoarea a 10 salarii minime brute pe ţară. În prima parte a lunii septembrie a anului precedent liberalul Radu Judele (foto stînga) a fost desemnat de biroul politic judeţean secretar coordonator al filialei judeţene, deşi nu prea avea experienţă politică. Două luni mai tîrzie vine şi „plata”. Judele dă 6.900 de lei organizaţiei în campania electorală pentru prezidenţiale. Schema, cu o oarecare întîrziere, pare să fi funcţionat şi în cazul liberalului Viorel Grigoraş, bine cunoscut pentru afacerea din transporturi marca „RVG”. Pe 15 ianuarie 2009 acesta a dat partidului 16.612 lei, fiind liberalul cu contribuţia cea mai însemnată. În luna septembrie a aceluiaşi an el intră în primii 30 de liberali ai judeţului, fiind desemnat la conferinţa judeţeană membru al biroului politic judeţean. Consilierul judeţean Roxana Marandiuc a dat la rîndul său partidului peste 9.000 de lei în luna iulie 2009. Patru luni mai tîrziu vine şi „recompensa”. Cu sprijinul consilierilor judeţeni PNL ea accede în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, una din puţine comisii plătite de pe lîngă CJ, calitate în care îşi poate scoate banii pînă la sfîrşitul mandatului de consilier.
Tehnic Asist, bani la PNL via Ipoteşti
O apariţie surprinzătoare la prima vedere pe lista sponsorilor PNL este societatea Tehnic Asist, care anul trecut a încheiat un contract de milioane bune cu Consiliul Judeţean. În luna noiembrie agentul economic a dat 20.000 de lei liberalilor. Explicaţia trebuie căutată probabil în comuna Mihai Eminescu, unde firma îşi are sediul. Acolo ea a executat mai multe lucrări, inclusiv una de peste 7 milioane de lei pentru modernizarea unui drum comunal, canalizare şi epurare ape uzate menajere în Cătămărăşti Deal, Ipoteşti, Cucorăni şi Cătămărăşti Vale. Primar este nimeni altul decît Verginel Gireadă, vicepreşedintele PNL Botoşani.
Contribuţii la PNL, funcţii "de opoziţie"
NUME | CONTRIBUŢIE | FUNCŢIE DOBÎNDITĂ |
Viorel Grigoraş | 16.612 lei | membru Biroul Politic Judeţean |
Roxana Marandiuc | 9.144 lei | membru ATOP |
Radu Judele | 6.900 lei | secretar coordonator filiala judeţeană |
În final trebuie menţionat faptul că toate contribuţiile financiare menţionate sunt cele declarate de partide. Ele nu reprezintă probabil decît o mică parte din sponsorizările primite de formaţiunile politice. De altfel, chiar legea prevede posibilitatea acordării unor ajutoare financiare confidenţiale, ceea ce înseamnă că partidele pot ţine secrete numele sponsorilor.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
Activitatea RAR, în continuare blocată: CÂND pot fi eliberate documentele
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Elias Charalambous după eșecul de la Botoșani: Nu am ce să le reproșez jucătorilor mei
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
ACUM: Viorel Iliuță prezintă planul Forței Dreptei pentru județ, la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
CUM va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă: PROGNOZA meteo
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024