Guvernul desființează un alt spor care nu există, acuză un fost ministru al Muncii.
Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, lansează acuzații dure la adresa lui Florin Cîțu. Mai exact, acesta susține că sporul de calculator nu există în sistemul bugetar și că acesta este folosit de guvernanți pentru a justifica măsuri de austeritate.
Totodată, fostul ministru cere documentul oficial cu privire la acest spor pentru a putea purta ”o discuție serioasă”. El consideră că totul este doar o justificare pentru austeritate.
„Este folosit în mod abuziv. Dacă îmi arătați un document oficial, da, putem avea o discuție serioasă. Nu este decât o încercare penibilă de a justifica austeritatea”, a spus Marius Budăi, la RFI.
Budăi a vorbit și despre diferența dintre sporuri și premii.
Mai exact, Marius Budăi susține că sporurile sunt acordate pentru ”condiții deosebite de lucru, sau pentru program de noapte”. Premiile pe de altă parte sunt date în funcție de ”performanța suplimentară față de fișa de post”, deci precizările de Guvern sunt complet eronate.
„Dacă sunt abuzuri și depășesc acele 30%, trebuie îndreptate, dar să vorbești în România anului 2021, de exemplu, din arcul guvernamental să spui că ar mai exista sporul de calculator, care nu există sub nici o formă, pentru că acel spor a fost cu ani în urmă, când știm cu toții că acele monitoare de calculator nu numai că îți afectau vederea, dar emiteau și radiații puternice și tot ceea ce înseamnă spor în România, că vorbim de angajați la privat, că vorbim de angajați la stat, aceste sporuri, îl auzeam pe Florin Cîțu spunând că sporurile trebuie legate de performanță.
Este total eronat. Sporurile se dau pentru condiții deosebite de lucru sau pentru program de noapte sau pentru persoanele cu dizabilități. Premiile se dau pentru performanță suplimentară față de fișa de post. Deci este total eronat. Neputința și austeritatea pe care o impune un Guvern nu trebuie justificat din punctul meu de vedere, prin a pune în antiteză categorii sociale din România”, a mai spus fostul ministru al Muncii.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Accident cumplit: Trei oameni au murit și alți cinci au fost răniți
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Cum să abordezi problema părului deteriorat pentru o rezolvare cât mai rapidă?
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
COD GALBEN de ceață anunțat pentru mai multe localități din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Fără munte și fără mare, Botoșaniul a scos capul în lume prin oamenii de cultură pe care i-a dat
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Doina Federovici: Măsuri pentru atragerea tinerilor specialiști din sănătate
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024