Angajații din primării și consilii județene vor să primească și ei un spor la salariu în perioada stării de alertă, la fel ca angajații din prefecturi.
Și asta pentru că, spun ei, sunt expuși riscului de infectare cu noul coronavirus.
Premierul Florin Cîțu anunță că va analiza ordonanța dată de predecesorul său prin care unii bugetari primesc bani în plus pentru că se află în "prima linie".
Potrivit unei ordonanțe de urgență, personalul direcțiilor de sănătate publică cu sarcini de serviciu pentru combaterea pandemiei, dar și angajații din prefecturi beneficiază din octombrie de un spor calculat la salariul de bază. Salariații din prefecturi, de exemplu, primesc un spor de 30 la sută.
Sindicaliștii din administrația locală consideră măsura discriminatorie deoarece și alți salariați la stat lucrează în prima linie și au contact direct cu persoane posibil bolnave, arată stiri.tvr.ro. Cer ca și angajații din primării, consilii județene și instituții subordonate acestora, cum sunt direcțiile de asistență socială sau medicii din cabinetele școlare, să primească spor de Covid.
Sporul de Covid este acordat prin ordin al prefectului, la propunerea motivată a șefului direct. Prefectul și subprefectul nu primesc acest spor.
Liderii sindicatelor mari consideră că mai multe categorii de bugetari sunt nedreptățite.
Potrivit ordonanței de urgență aprobate de Guvernul Orban, sporul se acordă pe toată perioada stării de alertă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Amendă de 2.000 de lei pentru un șofer care a dat „nas în nas” cu polițiștii
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Polițiștii au descins în trenuri și au dat amenzi de 6.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile