Toate sporurile și alte sume care nu fac parte din salariile de bază oferite salariaților de la Spitalul Județean Mavromati, nu trebuie să depășească pragul de 30 de procente din totalul lunar al cheltuielilor de natură salarială.
Iar acest aspect este prevăzut în legea unică de salarizare din sistemul bugetar. La Botoșani acest prag a fost depășit și astfel s-a impus eliminarea unora dintre sporuri.
Sindicaliștii susțin că au fost reduceri procentuale consistente care s-au ridicat în unele cazuri și la 1.700 de lei.
Vizați au fost medicii din UPU dar și de pe alte secții „grele” ale spitalului cum ar fi cea de terapie intensivă sau bloc operator.
„Pe moment discuțiile au fost cât de constructive, am încercat să găsim soluții de moment. Soluții care satisfac cât de cât personalul și salariații spitalului însă nu este definitivă pentru a merge în continuare măcar cu veniturile pe care le avem, trebuie să avem încă discuții multe, cu date pe masă, cu concursul CJ și să putem ajunge la deciziile cele mai corecte. Oricum pe moment am dezamorsat nemulțumirea angajaților Spitalului Județean”,
Lia Temciuc, președinte Sindicatul Sanitas
Cât despre decizia radicală a managerului Doina Caba de a demisiona din funcție, sindicaliștii susțin că nici nu au cerut așa ceva și nici nu văd o soluție de rezolvare a problemei.
„Nu a cerut sindicatul așa ceva. Noi nu dorim demisia nimănui, noi dorim ca echipa managerială care este să găsească soluții pentru a mulțumi salariații. De asta sunt dânșii acolo, pentru a găsi soluții. Noi trebuie să stăm la locul de muncă, pentru pacienți”,
Lia Temciuc, președinte Sindicatul Sanitas
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024