SRI-işti, pompieri, jandarmi, alarmă falsă la bancă – VIDEO & GALERIE FOTO
Marţi, 8 mai 2012 în jurul orelor 14:30. Un agent de pază de la o firmă de profil care asigura ordinea în cadrul Băncii Transilvania de pe Calea Naţională a sunat la 112 după ce a observat o servietă suspectă lăsată pe pervazul instituţiei bancare.
Imediat la faţa locului au ajuns echipaje ale Poliţiei Locale, ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean precum şi ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. Forţele de ordine au luat măsurile imediate, respectiv au delimitat întreaga zonă în vederea restricţionării accesului oricărei persoane şi i-au evacuat pe angajaţii băncii.
Imediat la faţa locului a ajuns şi în echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi după aproximativ o oră de la semnalarea servietei suspecte a ajuns şi un echipaj de pirotehnişti din cadrul Serviciului Român de Informaţii.
Evident în zonă s-au adunat şi numeroşi curioşi care au urmărit îndeaproape desfăşurarea de forţe din jurul instituţiei bancare, lucru făcut de altfel şi de botoşănenii care locuiesc în imobilul la parterul căruia se află Banca Transilvania.
Pirotehniştii, echipaţi corespunzători s-au apropiat de geanta tip diplomat pe care au coborât-o de pe pervazul clădirii şi au analizat-o cu echipamentele din dotare pentru a constata ce are în conţinut. Întreaga acţiune a durat mai bine de o oră într-un final servieta fiind deschisă. „Am fost sesizaţi astăzi printr-un apel de urgenţă 112 de către personalul de pază a unei unităţi bancare din municipiul Botoşani cu privire la faptul că în apropierea sediului băncii, în imediata apropiere a fost găsit un colet ce părea suspect, respectiv o geantă diplomat. Conform procedurilor au fost luate măsurile de siguranţă pentru protejarea zonei, de asemenea au fost înştiinţate şi s-au prezentat la faţa locului structurile specializate în gestionarea unor astfel de evenimente”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt IPJ Botoşani.
Se pare că alarma privind suspiciunea de tentativă cu bombă a fost una falsă dat fiind faptul că servieta era goală. Circulaţia în zonă a fost oprită pentru aproximativ jumătate de oră. Imediat după finalizarea acţiunii, poliţiştii rutieri au dat din noul drumul circulaţiei.