Toată suflarea de la FC Botoşani s-a aflat sâmbătă la amiază la Stadionul Municipal. Acolo părintele Cristian Ştefan de la o biserică din Vorona a sfinţit arena după lucrările de modernizare efectuate în această vară.
Preotul şi-a început slujba în vestiarul gazdelor, unde a oferit o icoană căpitanului roş-alb-albaştrilor, Ciprian Dinu. Apoi, a mers la spălătorie, la bazinul de recuperare, pe gazon şi la tribuna VIP care la rândul ei a avut parte de lucrări.
„Este un moment de mare bucurie pentru toţi cei care iubesc fotbalul, pentru toţi cei care s-au legat sufleteşte în decursul anilor de acest club, FC Botoşani. Aţi reuşit cu ajutorul Bunului Dumnezeu prin eforturile din anul anterior să faceţi posibilă o bucurie, o dorinţă pe care au avut-o în timp generaţii de-a rândul: să ajungeţi acolo, în faţă”, le-a transmis
părinteleCristian Ştefan jucătorilor, antrenorilor şi oficialilor.
Preotul i-a avertizat pe fotbalişti că le-ar putea fi mai greu după obţinerea unei victorii, decât după o înfrângere.
„Se spune că, uneori, o reuşită este mai dificilă de gestionat de către un eşec pentru că, de cele mai multe ori, începem să ne facem impresii greşite şi acolo unde sunt impresii greşite dispare unitatea, dispare înţelegerea şi, mai ales, dispare dorinţa de a dărui”, le-a spus
părintele Cristian Ştefan.
Preotul şi jucătorii au rostit împreună la finalul slujbei Tatăl Nostru. După oficiere cu toţii au făcut o poză de grup la centrul terenului.
Duminică, dacă nu puteţi ajunge la meci, staţi pe Botoşăneanul. De la ora 16:00 veţi afla tot ce se întâmplă pe Stadionul Municipal la FC Botoşani – CFR Cluj înainte, în timpul meciului şi după fluierul final.
CITEŞTE ŞI:
Ca la noi la nimeni : Înaintea debutului în Liga I FC Botoşani înapoiază 3 miliarde la CJ; CFR Cluj - buget mai mare decât împrumutul ratat de Primărie la Banca Mondială
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
GATA stadionul: Ultima sută de metri până la partida cu CFR Cluj – GALERIE FOTO