Naţionala de tineret a Danemarcei a învins, marţi, scor 3-1, naţionala de tineret a României, în preliminariile pentru Campionatul European din 2017. Meciul a fost unul fără istoric, decis încă din prima repriză, după golurile marcate de danezi în minutele 10, 35 din penalty şi 39.
Botoşănenii au totuşi o satisfacţie întrucât golul de onoare a fost înscris de George Miron, fundaşul central al FC Botoşani. Folosit din nou titular în centrul apărării, acesta a trimis mingea în plasă în minutul 68 cu un şut din interiorul careului de 16 metri, după ce portarul danezilor a respins în faţă un şut al lui Răzvan Marin.
România U21: Cojocaru - Hodorogea, Ţîru, Miron, Olteanu - Nedelcearu (Marin 46') - Păun, Popescu, Bumba (Rotariu 68') - Ioniţă, Tudorie (Popa 79'). Selecţioner: Cristian Dulca.
În urma acestui rezultat, România rămâne cu 16 puncte şi ocupă locul al doilea, dar are cu un meci mai mult decât Bulgaria, ocupanta locului al treilea, cu 14 puncte.
În clasamentul locurilor doi, selecţionata pregătită de Cristi Dulca e pe penultimul loc, şi are şanse mici să se califice la barajul pentru EURO 2017, ocuparea primului loc, care aduce direct calificarea, neputând fi luată în calcul.
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
CÂND începe distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie: ANUNȚUL făcut de Poșta Română
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile