Un grup de botoșăneni din municipiu a depus prin intermediul președintelui asociației de proprietari la care sunt arondați o sesizare la serviciul edilitare din cadrul Serviciul Public de Administrare Baze Sportive și Zone de Agrement, privitoare la existența unui număr însemnat de câini, în curtea unui cetățean.
Oamenii din zona Aleea Zorilor, în spatele Casei Tineretului, s-au plâns de faptul că, un cetățean avea în curte peste 15 câini care obișnuiau să iasă în stradă pe sub gardul cu care era împrejmuită proprietatea acestuia. Astfel, dat fiind faptul că în zonă se află și Liceul cu Program Sportiv dar și o grădiniță, exista pericolul ca patrupedele să atace copii în zonă.
”Au fost niște cetățeni care nu mai puteau sta în zonă. S-a dus cei de la firma de ecarisaj cu un salariat de-al nostru chiar înaintea Paștelui. Avea 16 sau 17 câini în curte, toate mărimile și cei din zonă pe bună dreptate au făcut sesizarea și ne-au trimis acolo. Erau 17 animale. După discuțiile cu proprietarul terenului a rămas să își oprească doi, trei câini, iar restul să ni-i predea. Pentru noi a fost o chestie inedită că ne-a primit proprietarul de teren, și-a dat seama și el că nu mai are încotro, iar vecinii făceau scandal”, a declarat
Eugen Țurcanu, directorul SPABSZA. Dat fiind faptul că, deținătorul celor aproximativ 17 câini comunitari a fost cooperant, firma de ecarisaj se va deplasa în decursul acestei săptămâni pentru a ridica animalele și a le duce la padocuri.