Ieri, 19 aprilie 2016, președintele Consiliului Județean Botoșani Gheorghe Sorescu a efectuat o vizită de lucru la Stația de epurare a apei uzate Răchiți. Scopul vizitei l-a constituit verificarea calității apei uzate la ieșirea din stația de epurare.
În timpul vizitei s-a constatat faptul că apa care reintră în circuitul natural se află în parametri normali, lucru care arată că investițiile făcute la acest obiectiv au fost oportune. Preocuparea Consiliului Județean Botoșani și a operatorului de apă este aceea de a proteja mediul înconjurător și a aduce un plus de calitate vieții cetățenilor din Botoșani. Staţia de epurare a apelor uzate Botoşani constituie un obiectiv esențial din cadrul sistemului de alimentare cu apa aflat în exploatarea Operatorului Regional - Societatea Comerciala NOVA APASERV S.A. Botoşani, ea asigurând preluarea apelor uzate menajere și pluviale din Municipiul Botoșani și epurarea acestora pentru a putea fi deversate în emisar (pârâul Sitna), în condițiile în care calitatea apei epurate corespunde în totalitate normativelor naţionale şi europene, contribuindu-se astfel la respectarea obiectivelor şi prevederilor Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană.
Rețeaua de canalizare a apelor uzate cât și cele pluviale ale municipiului Botoșani deversează în două zone ale orașului și anume în zona Răchiți, unde este amplasată stația de epurare și în zona Tulbureni, unde apele sunt preluate de o stație de pompare și trimise tot in stația de epurare. În decursul ultimelor decenii, staţia de epurare a beneficiat, în etape succesive distincte, de programe de reabilitare, prin care au fost introduse tehnologii nepoluante.
„Respectarea condiţiilor impuse de Directivele UE pentru calitatea apelor uzate ce sunt înapoiate în mediu necesită mari costuri de operare a staţiilor de epurare, trebuie să fim convinşi că rezultatul este în beneficiul direct al mediului și al sănătăţii populației.”Gheorghe Sorescu.
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Apa întreruptă pe timpul nopții într-un municipiu și două comune din cauza consumului exagerat
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile