Prelungirea concediului maternal a devenit deja o modă și la nivelul județului Botoșani. Mai mulți părinți nu au declarat că s-au întors la serviciu și au primit indemnizații necuvenite.
În județul Botoșani, anul trecut, 24 de botoșăneni nu au anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) că și-au reluat activitatea. Din acest motiv, au fost tot atâtea decizii emise pentru recuperarea banilor, iar suma totală se ridică la peste 23.000 de lei.
”În perioada ianuarie – decembrie 2018, la nivelul agenției au fost emise 24 decizii privind recuperarea unor sume încasate necuvenit în cuantum de 23.768 lei. Cauza principală a fost aceea că persoanele beneficiare nu au anunțat în termenul legal reluarea activității. Din totalul de 24 de debite constituite la nivel județean, 12 persoane au domiciliul în orașul Botoșani.”
Sebastian Tocariu, director AJPIS Botoşani.
Până la sfârșitul anului 2018, botoșănenii plătiți pe nedrept au fost obligați să restituie banii.
”La data de 31.12.2018 debitele erau recuperate în totalitate. Recuperarea s-a făcut prin încasarea sumelor în numerar de la debitori sau prin reținere din drepturile cuvenite.”
Sebastian Tocariu, director AJPIS Botoşani.
Indemnizația de creștere a copilului variază în funcție de veniturile pe care părintele le-a obținut în ultimele luni. Suma nu poate fi mai mare de 3.500 de lei.
Potrivit legii, este interzis să cumulezi salariul cu indemnizaţia de creştere a copilului. Părinţii care revin la serviciu înainte de expirarea concediului maternal sau, după caz paternal, beneficiază de o primă de inserţie din partea Statului Român, plătită tot prin AJPIS.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ANUNȚUL directorului de la Poșta Botoșani despre închiderea oficiilor din județ
Gabriela Erdic
Nov 20, 2024
Candidații PNL Botoșani invită la dezbateri publice candidații PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024