(P) Cele 70 de locuri de la singurul restaurant din Botoșani specializat în carne de vită s-au ocupat în câteva zeci de minute de la deschidere, semn că botoșănenii simțeau nevoia unei unități de acest tip.
După investiții masive, atât într-un grătar special fabricat în Spania, cât și în mobilier, unul dintre saloanele de la Conacul Zăicești s-a transformat în ”Steak house”.
Spațiul dispune de propria bucătărie amenajată după conceptul de ”cooking show” astfel încât gurmanzii care ieri, începând cu ora 17:00, i-au trecut pragul, au avut ocazia să admire măiestria chefului venit de la Câmpulung Moldovenesc și a colegului său sosit special de la Londra.
Aceștia s-a întrecut în tot felul de preparate: un mușchi de vită care a transpus în practică expresia ”se topește în gură”, antricotul numai bun de preparat la grătar care s-a distins prin frăgezime, o vrăbioară și un ”spider steak”. Dar cel mai solicitat a fost ”T-Bone”, care a îngemănat două tipuri de carne, de o parte și de cealaltă a osului.
A reieșit un festival al gusturilor, dar și al culorilor, la care au contribuit și garniturile, astfel încât, înainte de a-și desfăta papilele gustative, o bună parte a mesenilor s-au întrecut în a-și poza minunățiile din farfurie.
Cum vita merge numai bine cu vinul, deschiderea a fost completată cu o degustare de profil. Somelierii de la ”Familia Vlădoi” au trecut pe la toate mesele și au oferit fiecăruia vin după propriul gust.
Muzicieni talentați din Botoșani au completat evenimentul care a adus laolaltă foști și actuali demnitari ai județului, oameni de afaceri, inclusiv cu business-uri în HoReCa și lideri sindicali.
”Steak house” – ul de la Conacul Zăicești, aprovizionat cu carne de vită chiar de un abator din Botoșani, este deschis zilnic de la 9:00 la 23:00.
Dacă vreți să încercați savoarea preparatelor de vită pregătite la grătarul pe cărbune de interior de aici și vreți să fiți sigur de locul dvs., puteți suna pentru o rezervare la numărul 0755.400.207.
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile