Prima săptămână din luna decembrie 2015 aduce pentru cinefilii botoșăneni mai multe pelicule în avanpremieră la Botoșani.
Astfel, în perioada 4-10 decembrie, cei care vor să se relaxeze mergând la film vor avea ocazia să vizioneze una dintre cele mai emoționante producții ale anului: drama STEVE JOBS, plasată în culisele producției și lansărilor de acum legendare pentru trei produse Apple, culminând cu lansarea istorică a computerului iMac, din perspectiva personală a celui care s-a aflat în epicentrul acestei adevărate revoluții digitale. Michael Fassbender este Steve Jobs, Kate Winslet este Joanna Hoffman, fosta șefă de marketing de la Macintosh, Seth Rogen este Steve Wozniak, cofondator Apple, iar Jeff Daniels este John Sculley, fost CEO la Apple. Alături de aceștia îi regăsim pe Katherine Waterston în rolul lui Chrisann Brennan, fosta iubită a lui Steve Jobs, și pe Michael Stuhlbarg în rolul lui Andy Herzfeld, unul din membrii inițiali ai echipei de dezvoltare Apple Macintosh. Regia îi aparține lui Danny Boyle, laureat cu Oscar, iar scenariul, lui Aaron Sorkin, bazat pe biografia best-seller a fondatorului Apple. Filmul e produs de Mark Gordon și Guymon Casady, de la compania de producție Film 360, de Scott Rudin și Christian Colson.
De asemenea, botoșăneni vor mai putea viziona filmele: Savva: Savva, inimă de războinic, The Peanuts movie (Filmul lui Snoopey și Charlie Brown), The Night Before ( Înainte de Crăciun).
CITEȘTE: Acțiune la Cine Grand: Balena ucigașă, Frankenstein și investigatori FBI - VIDEO
Roți blocate și șoferi amendați pe capete de polițiștii locali după o acțiune în municipiu
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Drifturi, cros, festivaluri și parade la sfârșit de săptămână: Jandarmii vor fi la datorie
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Concurs de creație literară la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Tânăr din Botoșani prins BĂUT la volan: Polițiștii l-au condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024