De ani de zile se tot vorbește (și promite) modernizarea acestui tronson de drum extrem de aglomerat și cu un real disconfort atât pentru șoferi, cât și pentru cetățenii care locuiesc la blocurile din apropiere.
Este vorba despre porțiunea din strada Nicolae Iorga unde încă mai există dale pentru infrastructura dedicată tramvaiului, deși acest mijloc de transport public nu a ajuns vreodată în această zonă a municipiului. Și nici plăcile din beton nu și-au demonstrat utilitatea, deși se află pe strada Nicolae Iorga de aproape trei decenii.
Au făcut parte dintr-o viziune mai largă, însă pe parcurs planurile inițiale nu au mai fost în concordanță cu realitățile și nevoile ulterioare. Și, în bunul spirit românesc, dalele au rămas pe stradă, mai degrabă să încurce decât să ajute, și nimeni nu și-a mai bătut capul cu scoaterea lor.
Fostul viceprimar Marian Murariu a mai adus în discuție o eventuală înlăturare a lor, însă și planurile sale s-au oprit la partea declarativă.
Săptămâna aceasta s-a deschis în sfârșit șantierul de pe această porțiune de stradă, deja fiind amplasate indicatoare pentru interzicerea parcării autoturismelor și demararea lucrărilor.
”Deschidem un nou șantier pe strada Nicolae Iorga, tronsonul între Dimitrie Ralet și strada Bucovina, singurul tronson din oraș care a rămas cu dale betonate pe care nu va merge niciodată tramvaiul, nefiind prins nici în noul proiect cu finanțare europeană de înlocuire a infrastructurii. Ne dorim pe acest tronson, ca și pe strada Viilor, să înființăm noi locuri de parcare”,
Cosmin Andrei, primar Botoșani.
Serviciile de specialitate ale Primăriei Botoșani au finalizat proiectul tehnic care presupune reabilitarea infrastructurii rutiere, modernizarea trotuarelor și amenajarea de noi locuri de parcare pentru riverani.
„Acest tronson de drum este unul extrem de aglomerat pentru participanții la trafic, mașinile fiind parcate pe ambele părți ale străzii. Păstrăm dimensiunile carosabilului, doar că ne dorim înființarea de noi locuri de parcare adiacente trotuarelor astfel încât să putem elibera pentru pietoni spațiile ocupate astăzi de mașini”,
Cosmin Andrei, primar
Locurile de parcare amenajate urmează ulterior să fie scoase la licitație, prioritate având oamenii din zonă care au domiciliul la o distanță de maximum 60 de metri. În acest fel, riveranii vor avea acces la locuri de parcare proprii, iar traficul va fi descongestionat, în condițiile în care aglomerația este produsă și de instituțiile din zonă: Ocolul Silvic, Sistemul de Gospodărire a Apelor, Inspectoratul Școlar Județean.
Lucrările programate să înceapă săptămâna aceasta vin practic în continuarea celor efectuate anii trecuți, tronsonul între Dimitrie Ralet și Bulevardul Mihai Eminescu, respectiv strada Viilor.
„Practic, între Bucovina și strada George Enescu au fost scoase dalele pe etape, prima dată Primăverii până la Kogălniceanu, am continuat apoi cu strada Viilor și acum a rămas acest ultim tronson de pe un traseu pe care l-au gândit cei care au adus tramvaie în Botoșani și care nu s-a folosit niciodată. Dalele respective prezintă un real pericol pentru participanții la trafic, motocicliști sau bicicliști care au suferit accidente, din cauza faptului că nu au fost niciodată șine de tramvai în profilul dalelor de beton pe care le avem astăzi”,
Cosmin Andrei, primar Botoșani.
Pe lângă strada Nicolae Iorga, Primăria mai deschide două șantiere, unul pe strada Doboșari și celălalt în zona Sucevei.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024