Un proiect de lege care vizează stoparea posibilităţii cetăţenilor străini de a cumpăra teren în România are şanse destul de mari de adoptare, fiind susţinut deschis de actualul Guvern, scriu reporterii de la Timpolis.
O iniţiativă legislativă care să interzică achiziţionarea de teren de către cetăţenii străini ar avea şanse destul de mari de adoptare în perioada următoare, fiind susţinută fără rezerve de actualul Guvern.
Pe fondul actualelor proteste ale producătorilor agricoli, Guvernul promite, pe lângă o sprijinire mai accentuată a sectorului agricol prin subvenţii, şi promovarea unei asemenea legi de stopare a achiziţiei de pământ de către cetăţeni care nu sunt români. De altfel, şi Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România a depus o adresă la Ministerul Agriculturii pentru rediscutarea Legii vânzării terenurilor agricole.
„S-a ajuns acum să nu se mai cumpere teren cu hectarul, se cumpără cu ferma. E un american pe la Botoşani care a cumpărat 10.000 de hectare într-o săptămână. Ar trebui să fie interzis, indiferent că e persoană fizică sau juridică”, declară Laurenţiu Baciu, directorul Ligii.
Şi premierul Dacian Cioloş a transmis primarilor să nu faciliteze cu orice preţ vânzarea terenurilor până când nu au făcut toate eforturile de a le valorifica pe plan local.
„Nu facilitaţi cu orice preţ vânzarea terenului până când nu aţi făcut toate eforturile de a valorifica terenul respectiv în sat cu comunităţile locale. Sigur că e mai uşor să obţineţi un anumit sprijin când vine un străin să vă cumpere pământul şi să vă roage să-l regrupaţi pentru ei pentru a-l vinde. Gândiţi-vă că în felul acesta vindeţi o resursă care e a comunităţii şi pe care nu o mai puteţi aduce înapoi”, a declarat premierul României.
România a liberalizat piaţa funciară la 1 ianuarie 2014, conform obligaţiilor incluse în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, ceea ce permite persoanelor fizice din UE să cumpere terenuri agricole în ţară, demers care a modificat regimul existent până la finele lui 2013, când doar persoanele juridice aveau dreptul să cumpere terenuri agricole. Într-un clasament al cumpărătorilor de teren agricol în România, pe primele locuri se află Italia, urmată de Germania şi de ţările arabe. Cele mai active trei zone ale ţării, în funcţie de numărul de dosare înregistrate cu oferte de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan, sunt Timiş (care rămâne pe primul loc), Vaslui şi Arad. În prezent, în România, preţul unui hectar de teren agricol pleacă de la 2.000 de euro şi poate ajunge până la 18.000 de euro, însă în ţările UE depăşeşte şi 30.000 de euro.
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024