Reprezentanţii mai multor instituţii s-au întâlnit marţi dimineaţă în sala de şedinţe a Consiliului Local pentru reorganizarea Grupului de Lucru Local pentru romi. Şefii Primăriei au prezentat cu această ocazie o serie de măsuri întreprinse mai ales în Parcul Tineretului după izbucnirea conflictului între români şi etnici.
Vor bani pentru cofinanţări europene
Printre altele, au fost menţionate munca depusă în folosul comunităţii de către romii care primesc ajutor social şi angajarea la SC Locativa SA, din postură de administrator de bloc, a unor etnici care locuiesc în blocurile 135 şi 140, celebrele „ghetouri”.
„Acestea au fost măsurile imediate pe care le-am luat pentru a mai atenua din problemele care au apărut”, a explicat
viceprimarul Cosmin Andrei, care a adăugat că restul problemelor ţin în general de alte autorităţi, care nu sunt subordonate municipalităţii. Liderii comunităţii au avut tot felul de solicitări. Profesorul Jupiter Borcoi a cerut sprijin financiar pentru etnie necesar implementării unor programe europene.
„Sunt oportunităţi de finanţare care se adresează grupurilor defavorizate şi cofinanţarea acestor priecte este foarte importantă”, a afirmat
Jupiter Borcoi. Acesta a cerut ca Grupul de Lucru Local să fie constituit printr-o hotărâre a Consiliului Local şi să fie bugetat.
"Vedem aşa puţină tentă că mai mult romii şi mie nu-mi prea convine"
De asemenea, preşedintele filialei judeţene a Partidului Romilor Pro Europa, care a mărturisit că se aştepta la o „discuţie mai dulceagă”, a cerut la rândul său ca liderii comunităţii să fie încurajaţi şi sprijiniţi de autorităţi.
„Am înţeles o chestie eu aşa în gândirea mea că are dreptate şi dl Borcoi, are dreptate şi d-na Lupaşcu, sunt de acord, dar vedem aşa puţină tentă că mai mult romii (sunt vinovaţi - n.r.) şi mie nu-mi prea convine treaba asta. Hai să discutăm la concret”, a afirmat
Gheorghe Borcoi. Acesta a luat cuvântul după inspectorul şcolar general adjunct, Cătălina Lupaşcu, care îşi exprimasedezamăgirea că s-au format o mulţime de comitete şi comisii pentru romi, s-au cheltuit bani pentru integrare, dar rezultatele se lasă în continuare aşteptate.
„Mai citesc o dată măsurile luate”, i s-a adresat
viceprimarul Cosmin Andrei şefului Partidei Romilor Pro Europa Botoşani, căruia i-a cerut să menţioneze câteva acţiuni concrete făcute în folosul comunitiăţii. Răspunsul primit a fost un proces deschis pe seama Holocaustului în anul 1994.
Le şedinţă au luat parte şi
primarul Ovidiu Portariuc, mai mulţi consilieri locali, directorul Poliţiei Locale, dar şi artistul Cozmiţă Lascarache şi Marius Jitaru, un manager public care lucrează direct cu celebrul Damian Drăghici la Secretariatul General al Guvernului. Printre altele, acesta din urmă a ţinut să menţioneze că Damian Drăghici este singurul român care a primit premiul Grammy.
CITEŞTE ŞI:
Romii au rămas fără strategie la Prefectură