Edilii locali se gândesc la modificarea unor străzi din municipiu din primăvara acestui an. Scopul acestei măsuri este limitarea vitezei în anumite zone din oraş cum ar fi unităţile de învăţământ unde la trecerile pentru pietoni vor fi montate o serie de limitatoare de viteză.
Potrivit viceprimarului Florin Ghiorghiţă asemenea iniţiative sunt practicate de ţările europene, cu precădere în Spania pentru a le mai linişti din elanul vitezei şoferilor prea grăbiţi. Deja municipalitatea a primit o serie de oferte pentru introducerea unui covor din cauciuc pe o serie de străzi din Botoşani.
„În fiecare început de an în momentul în care faci bugetul fiecare firmă din ţară îţi trimite tot felul de oferte, iar aceasta este una dintre ele. Noi am luat-o în calcul foarte serios pentru şcoli, pentru străzile care trec prin vecinătatea imediată a şcolilor, este nevoie de protecţie la trecerile de pietoni atunci când copiii ies de la şcoală şi atunci cu siguranţă le vom gândi foarte serios să montăm acele covoare de cauciuc şi din asfalt aşa cum au fost odată”, a declarat Florin Ghiorghiţă.
O altă variantă luată în calcul de edili ar fi modificarea trecerilor de pietoni prin ridicarea covorului asfaltic la nivelul bordurii. „
La trecerile de pietoni să fie ridicate în totalitate, deci pe toată lăţimea trecerii de pietoni să fie turnat asfalt mai înalt la nivelul bordurii, să aibă şi rol de limitare a vitezei garantat fără a mai putea să treci cu viteză peste pragul respectiv şi pentru siguranţa copiilor în principal”, a mai menţionat
viceprimarul. De altfel, astfel de limitatoare de viteză au mai fost pe strada Marchian însă au fost scoase din cauză că împiedicau procesul de deszăpezire.
„Au fost scoase pentru că ele iarna, în momentul în care se face deszăpezirea cu lamele de la utilajele de deszăpezire, ele sunt smulse şi trebuie să găsim o soluţie ori de covoare din acestea de cauciuc care să se monteze prin lipire şi să poată fi scoase pe timpul iernii, ori dacă nu de gândim la varianta de ridicare a trecerii de pietoni”, a mai spus
Ghiorghiţă. Nu intră în calcule în vederea modificării străzile Calea Naţională sau Bulevardul Mihai Eminescu.
(Gabriela Erdic).