La doar 20 de ani, Ștefan se confruntă cu cea mai rapidă creștere tumorală întâlnită la oameni.
Asociația Salvează o Inimă strânge bani pentru salvarea lui Ștefan, un tânăr student.
„Ajutați-mă, vă rog, să merg mai departe și să lupt cu această boală pentru că îmi doresc enorm de mult să trăiesc și să-mi recapăt viața de odinioară!”, este apelul disperat al tânărului.
Dacă viața te-a făcut să pierzi mai mult decât credeai, dacă te-a schimbat radical fără să vrei și ți-a impus ce și cum să trăiești, atunci vei simți din plin greutatea cuvintelor lui Ștefan Bulgaru, un tânăr student din Vaslui.
Anul trecut, o durere de măsea devenită insuportabilă l-a trecut de la o grijă banală la o luptă pentru supraviețuire.
Am crezut că totul vine de la un molar de minte ce dădea să iasă. Am fost operat pentru a fi extras acel dinte, dar ajuns acasă au reapărut durerile și am ajuns iar la Urgențe. Acolo mi s-a luat o biopsie, iar rezultatul a fost cancer limfatic, mai exact limfom non-Hodgkin de tip Burkitt.
La doar 20 de ani, Ștefan se confruntă cu cea mai rapidă creștere tumorală întâlnită la oameni. După 4 ședințe de chimioterapie, rezultatul nu a fost cel așteptat așa că împreună cu familia, băiatul a plecat în Turcia, unde a mai făcut două cure de chimioterapie plus 25 de ședințe de radioterapie.
Am efectuat și un transplant de celule stem din propriul corp, dar și în urma acestuia am primit un rezultat nefavorabil - tumora a început iar să crească, devenind imună la tratamentele standard. Îmi doresc din suflet să nu renunț aici, la lupta mea de atâta timp cu această boală nemiloasă, dar din păcate nu mai avem fonduri. Părinții mei sunt depășiți, au făcut numeroase sacrificii împreună cu oameni inimoși pentru a mă ajuta să duc primul tratament la final...
Ștefan mai are o șansă în fața cumplitei maladii, două luni de imunoterapie și un transplant de celule stem de la un donator. Costu ajunge însă la 80.000€, dincolo de orice posibilități pe care familia Bulgaru le-ar avea în viitorul apropiat.
Pentru singurul lor copil, Carmen și Adrian ar face și ar da orice, însă astăzi sunt neputincioși după ce și-au epuizat toate resursele. Și dacă ar începe să strângă bani acum, nu ar avea timp deoarece fiecare săptămână care trece e în defavoarea lui Ștefan.
„Îmi doresc să termin facultatea, să-mi găsesc un loc de muncă și să-mi întemeiez o familie”, ne-a spus Ștefan, care își pune toată speranța în ajutorul nostru, în donațiile care îi pot asigura tratamentul de care are disperată nevoie. Orice sumă virată în conturile Asociației „Salvează o inimă” alimentează șansa pe care acest tânăr o are în fața cumplitului cancer.
Pentru donații:
Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele Ștefan Bulgaru!
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024