Nici mai mult, nici mai puțin de 119 români, o bună parte din Botoșani, alții însă de prin localități de care puțini au auzit, își doresc să ne reprezinte în Parlament. Unii dintre ei par a avea pregătirea necesară, alții însă, atât ca studii, cât și ca ocupație, sunt departe de profilul unui senator sau deputat.
Primul lucru care sare în ochi la lista social-democraților este ocupația a doi dintre aceștia. Astfel, deși au declarat public că au demisionat din funcțiile de conducere înainte ca partidul să depună listele de candidați pentru Parlament, ocupațiile lui Marius Budăi și Răzvan Rotaru sunt în continuare cele de ”comisar șef”, respectiv ”director executiv”. Cel puțin așa este specificat negru pe alb în tabelul oficial depus la Biroul Electoral Județean (BEJ).
Partidul Mișcarea Populară are pe primele două poziții la Camera Deputaților doi administratori, Dan Ionescu și Tereza Nica, primul având meseria de ”jurist”, iar celălalt de ”specialist administrație”. Pe al treilea loc se află Andreea Pălei, lidera organizației de tineret a PMP Botoșani, de asemenea jurist, a cărei ocupație este aceea de ”masterand”. Printre aspiranții la Parlament se mai regăsesc și oameni cu ocupațiile de ”pensionar”, nimeni altul decât Vasile Adăscăliței, fost primar și actual consilier local la Răchiți și un ”fermier” cu meseria de ”sondor”.
Vă vine sau nu să credeți, născută în 1958, Margareta Clipa, care deschide lista ALDE pentru Senat, este oficial ”pensionar” cu meseria de ”solist vocal”. Maria Plămadă, locul al treilea la Camera Superioară, este ”administrator” cu meseria de ”confecționer”, pentru ca la deputați să o întâlnim pe Diana Țapu, cu profesia de ”tehnician turism” și ocupația de ”student”. Și Alianța Liberalilor și Democraților are pensionarul său... masculin, Ioan Nechifor, fost ofițer MApN, traseist politic asemenea șefei sale de partid.
Poate cea mai pestriță listă este aceea a Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. Levente Benko, ocupantul locului 2 la Senat, de profesie ”istoric, ziarist”, are ocupația de ”redactor”, Vasile Horvath este ”administrator” cu meseria de ”electronist”, iar Pal Lovasz are ocupația de ”economist” în condițiile în care meseria sa este aceea de ”factor poștal”. La Camera Deputaților, printre alții, îi regăsim pe Tamas Ballo, un ”student”, Ferencz Deak, un ”asistent CEO” cu profesia de ”jurist”, Henrietta Dicu, ”consilier parlamentar” cu meseria de ”jurnalist”, pentru ca lista să fie încheiată de Zoltan Batinas, un tânăr născut în 1990, care în dreptul rubricii unde trebuie menționată meseria are trecut ”necalificiată”, iar la ocupație ”agent relații clienți”.
Partidul România Unită îl propune pe poziția a treia la Senat pe Ioan Simion un ”bucătar”, iar la Camera Deputaților pe Mihaela Luca, un ”maistru confecții încălțăminte” cu vârsta de 42 de ani.
Antonio Andrușceac, unicul candidat al Uniunii Salvați România la Senat este ”asistent manager” cu meseria de bază ”asistent social-teolog”, iar Ilie Andrici de la PER, are meseria de ”zugrav” și ocupația de... ”președinte”. Săvel Urigiuc este ”mecanic”, iar Petru Ursan, ”confecționer” la bază, este angajat ca ”agent vânzări”.
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile