Fapta s-a petrecut într-un club. Vasluianul era însoțit de o prietenă care i-a picat cu tronc botoșăneanului.
Un bărbat din municipiul Vaslui este principalul suspect în cazul unei agresiuni care a avut loc, la mijlocul lunii octombrie, într-un club din complexul studențesc Tudor Vladimirescu din Iași.
Acuzat că ar fi înjunghiat un student din Botoșani, după o ceartă puternică, Emanuel (poreclit Manu de către prieteni) a fost reținut de polițiștii ieșeni și introdus în arestul IPJ Iași.
Totul ar fi pornit de la o neînțelegere în club. Vasluianul era însoțit de o prietenă care i-a picat cu tronc botoșăneanului. Acesta i-a spus să nu-i mai facă avansuri femeii, însă victima, aflată sub influența băuturilor alcoolice, i-a răspuns cu injurii.
Vasluianul l-a așteptat în afara clubului și i-ar fi aplicat câteva lovituri de cuțit în zona picioarelor și a mâinilor. Speriată de cele întâmplate, femeia a cerut imediat ordin de protecție împotriva vasluianului. Emanuel a fost plasat în arest la domiciliu, anchetatorii considerând că viața victimei nu a fost pusă în pericol, scrie vremeanoua.ro.
Amintim că un botoşănean de 29 de ani, student în Iaşi, a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost înjunghiat de un alt bărbat cu care s-a luat la ceartă. Întâmplarea a avut loc pe 13 octombrie, în jurul orei 4.00.
Pacientul a ajuns la spital cu plăgi multiple înjunghiate, fiind internat la secția de chirurgie generală pentru suturarea plăgilor.
În câteva ore de la sesizare, persoana bănuită de comiterea infracțiunilor, un bărbat din municipiul Vaslui, a fost identificată, pe numele său fiind emis un mandat de aducere.
“În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 13 octombrie, bărbatul a fost reținut de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Iași și introdus în Arestul IPJ Iași. La data de 14 octombrie, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu propuneri legale. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii situații de fapt și luării măsurilor legale, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, au declarat reprezentantul IPJ Iasi.
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024