Funcția eliberată de Gelu Țigănucă la Prefectura Botoșani a fost preluată de fostul director economic al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani, Elena Coșman (foto dreapta).
În ședința de Guvern din data de 27 octombrie 2015, odată cu adoptarea Hotărârii privitoare la eliberarea din funcție a lui Gelu Țigănucă, a mai intrat spre dezbatere o alta referitoare la numirea pe postul eliberat a Elenei Coșman.
”Ea nu mai este la noi de vreo două luni de zile”, a declarat Șerban Mihăilescu, liderul UNPR de la Botoșani, în condițiile în care acest post, neoficial ar aparține ”progresiștilor” în urma negocierilor politice.
De altfel, președintele UNPR Botoșani a mai menționat că partidul pe care-l conduce nu are nici o legătură cu numirile înalților funcționari publici: „Nu se abordează această problemă așa. E o decizie a administrației centrale, așa cum se face la toate prefecturile din țară. Nu avem nici un fel de participare la chestiunea asta”, a încheiat Șerban Mihăilescu.
Prefectul Costică Macaleți contactat de Botoșăneanul, declarat că nu a știut nimic de aceste mutări și în prezent așteaptă ordinele de eliberare – numire de la Ministerul Afacerilor Interne. (G.E.)
Decizie radicală: Mai multe produse vor fi retrase din supermarketurile de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Slobozia, prețuri de la 20 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Șoferi cu tupeu amendați de polițiști la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Doamnele de la ISU Botoșani s-au întrecut la badminton
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Un botoșănean beat mangă și fără permis prins la volan aproape de miezul nopții
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile