A făcut-o în ședința lunară a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) care a avut loc vineri în sala Nicolae Iorga a Prefecturii.
Paula Berențan este membru de drept în această structură care mai are în componență consilieri județeni, șefi din structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și Poliția Locală.
Apelul său a fost îndreptat către polițiștii locali.
Paula Berențan, subprefect
„Aș vrea să fac un apel către Poliția Locală în sensul de a face o verificare mai amănunțită în ceea ce privește parcările neregulamentare a persoanelor care parchează pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități”,
Având în vedere supraaglomerarea orașului care este înțesat de mașini se ajunge adeseori la situația în care persoanele care au certificat de handicap și locuri de parcare alocate, conform legii, să nu aibă unde parca.
Paula Berențan, subprefect
„Știu ce prevede legislația, știu că în cazul în care aceste locuri sunt ocupate ele pot să parcheze pe un loc care nu este destinat acestora. Însă, ce facem în cazul în care toate locurile sunt ocupate, iar persoanele cu dizabilități nu au loc unde să parcheze? Și vă solicităm o mai mare aplecare cu privire la chestiunile astea”,
În sală s-au aflat atât directorul Poliției Locale care urmează a se pensiona cât și înlocuitorul său, Lucian Deleanu.
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024