Fermierii botoşăneni care vor solicita subvenţii pe suprafaţa declarată de la Uniunea Europeană vor avea la dispoziţie din acest an o aplicaţie online pentru identificarea şi declararea parcelei pentru care vor dori să obţină un sprijin financiar. În aceste condiţii, se va renunţa la obişnuitele hărţi folosite în anii anteriori care au dus de cele mai multe ori la producerea unor erori la momentul efectuării controalelor prin teledetecţie a suprafeţelor declarate de agricultori. Astfel, anul acesta, prin aplicaţia online, potenţialii beneficiari ai subvenţiilor europene, vor avea nevoie de un calculator cu conexiune la internet şi, cu ajutorul unui cont şi a unei parole îşi vor identifica parcelele pe un ortofotoplan, care reprezintă de fapt o imagine a terenului agricol. Şi pentru ca această procedură să poată fi derulată în parametri normali, angajaţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură i-au invitat pe agricultorii de la nivelul judeţului în număr de peste 2.000 la o serie de întîlniri de instruire referitoare la această aplicaţie în perioada 5-14 februarie 2010.
FC Botoșani reia campionatul cu o echipă „grea”: Din păcate nu ne putem alege adversarii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Leo Grozavu a semnat cu FC Botoșani un contract pe doi ani și jumătate – VIDEO cu primele declarații
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile