Aceste transporturi ilegale par să fi devenit o obișnuință la Botoșani.
În ciuda comunicatelor transmise zilnic de către Inspectoratul de Poliție Județean, astfel de transporturi unde nu există documente legale, continuă să apară.
La fel s-a întâmplat și ieri, 5 iulie 2023, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control pe drumul județean D.J. 291 C, în comuna Șendriceni, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 25 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deținea documente legale de transport sau proveniență, pentru cantitatea de 2,4 metri cubi de material lemnos pe care o transporta.
Tânărul a fost sancționat contravențional, iar cantitatea de material lemnos a fost supusă confiscării.
Flăcări în municipiu, un container a luat foc
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Vot în spatele gratiilor: Sute de deținuți au votat pentru viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Bărbat imobilizat de jandarmi după ce a făcut scandal în două secții de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Ora 19:00 – Botoșani la coada clasamentului la prezența la vot
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024