Poate cea mai mare horă din Botoșani și cu siguranță cea mai pestriță s-a dansat sâmbătă după-amiază în plină stradă. Și nu orice stradă, ci chiar pe bulevardul Mihai Eminescu.
Peste o sută de copii, tineri și mai puțin tineri de prin Botoșani, Suceava, Bistrița, Iași s-au prins într-o horă uriașă în fața Monumentului Răscoalei de la 1907. Etnici maghiari, lipoveni, greci, romi, ucrainieni, cărora li s-au adăugat și o mulțime de români, s-au prins la joc pe celebra melodie ”Hora din Moldova” cu care Republica Moldova a participat la finala Eurovision 2009. Zeci de botoșăneni curioși să vadă ce se întâmplă s-au oprit în loc, iar doi polițiști locali au oprit circulația. Dansul s-a mutat apoi pe scenă, unde fiecare etnie și-a expus pe rând jocurile care o definesc.
Manifestarea face parte din a doua ediție a Festivalului Diversității Multiculturale de la Botoșani organizat de Primăria Botoșani, în parteneriat cu Primăria Bistrița și cu Asociația “Iubire și Încredere” din Iași și finanțat cu fonduri SEE și de la Guvernul României.
Hora a fost precedată de o veritabilă defilare a grupurilor etnice pe Pietonalul Unirii, acestea pornind cu cântec de la Primăria Botoșani.
Festivalul continuă și duminică, atunci când pe scenă vor urca Nicole Cherry& Band, Ianna Novac și Mediana Vlad.
Botoșănean căutat pentru furt calificat, arestat în Germania și predat autorităților române
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Centrul Militar Botoșani: Au început înscrierile pentru învățământul postliceal militar
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Contrabandiști prinși de jandarmi în Piața Centrală: S-au ales cu amendă și cu marfa confiscată
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
În atenția fermierilor: APIA a efectuat plata ajutorului de stat pentru motorină
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile