FC Botoşani dă prima lovitură a pauzei competiţionale. Unul dintre cei mai doriţi fotbalişti din Liga 1 a fost transferat seara aceasta de roş-alb-albaştri.
Portarul care s-a mai aflat pe lista celor de la Astra, CS U Craiova și Dinamo a ales să meargă la FC Botoșani, echipă aflată în plină reconstrucție după plecarea lui Leo Grozavu, anunţă Gazeta Sporturilor.
Jucătorul a semnat în urmă cu puțin timp cu formația moldoveană și are planuri mari pentru sezoznul următor:
"Mă bucur că am ajuns la Botoșani. Știu că este o echipă bună, unde lucrurile se fac profesionist. E important pentru mine să joc și să o fac la un nivel cât mai bun. Știu că a fost interes din partea unor echipe importante, dar eu consider că am făcut alegerea potrivită", a spus Eduard Pap pentru GSP.RO.
Acesta a impresionat în sezonul de Liga 1 recent încheiat, deși echipa la care a evoluat, ASA Târgu-Mureş, a terminat pe ultimul loc. Goalkeeperul de 22 de ani reușise să nu primească gol în 4 meciuri din 5.
Președintele Cornel Șfaițer a confirmat și el informația:
"Este adevărat! Suntem încântați să anunțăm acest transfer. Ni l-am dorit mult. Știam că are oferte importante, dar noi l-am convins că aici este mediul prielnic pentru a crește și mai mult în valoare. L-am urmărit atent și credem că am făcut un transfer foarte bun".
"Eduard Pap e cel mai tânăr portar care a apărat constant în 2017. Și e în primii 3 din Liga 1 conform indexului Instat. Am avut 5 oferte concrete pentru el, însă era important să luăm o decizie pentru ca Edi să aibă liniște și să se gândească la viitor. Am ales Botoșani pentru seriozitatea oamenilor de acolo. Au fost oferte concrete de la două echipe din play-off, dar cred că Botoșani e alegerea corectă. E important să facă saltul treptat pentru că mai avea nevoie de un pas intermediar până la cel mai înalt nivel", a zis Bogdan Apostu, impresarul fotbalistului.
N-a fost întâmplătoare evoluţia tânărului care a mai fost dorit și în iarnă de FC Botoşani ."O să regrete Steaua că nu m-a luat!", a declarat Edi în vara 2012, când Gigi Becali a fost convins de diverşi apropiaţi să-l achiziţioneze pe portarul "naţionalei" de juniori.
Pap avea 17 ani în acel moment, dar Mihai Stoica nu a fost de acord atunci cu transferul: "Noi nu luăm jucători din Liga a 4-a la echipă, să fie clar!".
Pap a fost singurul fotbalist din România care a jucat la o primă reprezentativă de juniori, direct din Liga a 4-a.
Ardeleanul evolua la Jimbolia şi a fost apoi în probe la Borussia Dortmund. A mai fost în atenţia celor de la Borussia Monchengladbach şi Eintracht Frankfurth, doar că nu s-a mai materializat nicio mutare.
TOP 4 soluții eficiente pentru transport rapid și confortabil din Otopeni
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Top 3 activități pentru a te simți în vacanță chiar și după întoarcerea acasă
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
A început Postul Crăciunului: CE nu ai voie să faci până pe 24 decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean ajuns la spital după ce a căzut de pe o trotinetă electrică în fața sediului Poliției
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024