La Botoșani mai trăiesc astăzi vreo 80 de oameni care au trecut prin iadul pușcăriilor comuniste. Sunt bătrâni și bolnavi. Cu puțini bani și, oricum, cu prea puține privilegii față de cele de care se bucură revoluționarii care în 1989 au rezistat câteva ore în stradă, cât să se facă schimbul de cadre în instituții.
Au fost sute, mai trăiesc zeci. Și-au ars tinerețea în pușcării, înfometați și bătuți, torturați și umiliți. Pentru că au crezut în libertate. Un termen care astăzi zace prăfuit în cotloanele istoriei pentru a face loc discursurilor zăngănitoare ale politicienilor pentru care trecutul nu mai înseamnă nimic.
Însă în spatele politicienilor se află cei care știu. Unii mărturisesc. Alții vor ca adevărurile să rămână neștiute și continuă lupta cu supraviețuitorii. Astăzi, ca și atunci, aproape în același limbaj, își fac din nou loc manipularea, falsele concluzii securistoide, gălăgia scabroasă menită să instige, să atace, să dizolve într-un acid urât mirositor și bruma de credibilitate pe care foștii deținuți o mai poartă în fața generațiilor care se scurg.
Este incredibil cum, în libertate fiind, mai auzim fraze parcă rupte din dosarele Securității, auzim cuvinte care la jumătatea secolului trecut mușcau în carne vie. La propriu!
Doi cercetători care, sub umbrela unui statut instituțional - Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), nu doar ponegresc sacrificiul unor oameni, dar aruncă asupra lor o anatemă a minciunii și a falsității ordinare.
Prin vocea celor doi avea să apară în spațiul public, pe la final de octombrie 2019, faptul că victimele pușcăriilor comuniste nu au fost torturate. Dimpotrivă: chiar ele au fost inițiatoarele și făptuitoarele oribilelor torturi. Și că motivul era cât se poate de simplu: un blid de mâncare în plus.
Cum s-a ajuns aici?
”Ce n-au distrus comuniștii, au distrus, după explozia controlată a mămăligii, capitaliștii de tranziție, adică tot comuniștii”, ne spune negru-pe-albul vremii scriitoarea Magda Ursache.
Pe scurt, Mihai Demetriade și Mădălin Hodor, cercetători la CNSAS, neagă într-un limbaj inacceptabil faptul că la Pitești a existat un experiment al reeducării, negând deopotrivă și teroarea dimpreună cu ororile care s-au petrecut după zidurile surde, dar cu mii de ochi și urechi ai Securității. Așa aflăm de la Mihai Demetriade că la Pitești nu au existat victime ale comunismului. Iar Mădălin Hodor îl susține, într-o postare publică pe rețelele de socializare, vorbind despre victimele pușcăriilor ca despre „niște căcați cu ochi care se torturau între ei pentru un blid în plus”.
”Ceva mai abject, mai grobian nu mi-a fost dat să citesc. Mai mult nu se poate”, scrie Magda Ursache, pentru a reveni cu năduf (”Ba da, se poate!), citând din același cercetător Mădălin Hodor: „cel mai tare au sărit de cur în sus trepanații noii drepte, vexați nevoie mare că le strică omul (Demetriade e „omul”, nota mea , Magda Ursache) feng-shuiul, cum că bunicuții lor mici și verzi au fost victimele sovieticilor”.
Octavian Bjoza a fost închis de comuniști. Bătut, chinuit, fără nicio vină. Dar prea puțin conta asta, important era că ei, noii stăpânitori, voiau să creeze un om nou. Supus, bun executant, fără principii și, mai ales, fără Dumnezeu.
”Asistăm la o nouă tentativă de falsificare a istoriei recente a României? S-au scris sute de cărţi de memorialistică, toate aducând la acelaşi numitor comun – moartea – prin torturi, bătăi, înfometare, munci silnice şi lipsirea de minime condiţii de igienă şi asistenţă medicală. Chiar nu realizăm că la Piteşti s-au petrecut cele mai cumplite orori din lumea europeană comunizată? Lucru recunoscut chiar şi de marele dizident rus, Alexandr Soljeniţân!”, este mesajul transmis de Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România.
Octavia Bjoza se întreabă și ne întreabă: ”Să ne fi lovit amnezia?”
Deși au trecut decenii de la Revoluția din 1989, România rămâne în continuare părtașă și complice. Prin astfel de declarații care, iată, vin din interiorul unei instituții (CNSAS) care ar trebui să ne dezvăluie adevărul, nu să îl acopere de alte și alte născociri.
De aceea, Comitetul Naţional de Conducere al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România (AFDPR), în numele celor 32.000 de victime directe sau colaterale, îşi exprimă uimirea şi revolta faţă de afirmaţiile celor doi salariaţi – cercetători ai CNSAS (Demetriade şi Hodor), în ceea ce priveşte crimele săvârşite asupra studenţimii române în timpul reeducării de la Piteşti.
”Trăim într-o ţară în care au fost mii de victime şi nici un criminal! După Decembrie 1989, criminalii au trăit fără a fi deranjaţi, ba chiar ocrotiţi de legi şi de justiţia română. Nu punem la îndoială faptul că istorici-cercetători pot avea puncte de vedere diferite faţă de unul şi acelaşi subiect, dar de aici şi până a nega ororile petrecute la Piteşti, este o cale lungă. Prin atitudinea celor doi cercetători s-a adus cea mai grosolană ofensă sutelor de mii de victime ale comunismului!,” spune Octavia Bjoza.
La Botoșani, foștii deținuți politic își poartă cu demnitate bătrânețea. Dar o fac nu în liniștea pe care și-au dorit-o, ci în tristețea unui timp pe care nu l-au anticipat. Libertatea supremă a acestor oameni rămâne, chiar dacă astăzi pare un paradox, chiar închisoarea. Locul unde l-au simțit cu adevărat pe Dumnezeu, unde au trăit sacrificiul, unde au cunoscut jertfa și iubirea de aproapele.
Astăzi, cei puțin peste 80 de supraviețuitori ai temnițelor comuniste care mai viețuiesc în Botoșani sunt uimiți de cele ce aud. Nu așteaptă recunoștință, dar nu și-au imaginat vreodată că cineva li se va mai adresa cu aceleași vorbe ca în anii 50. Și să afle că sacrificiul lor nu a însemnat nimic.
Maria Puiu s-a născut în domiciliul forțat al mamei și al bunicii. Din familie de foști deținuți politic, cunoaște bine anii de cruntă prigoană comunistă. Astăzi este președinta Asociației Foștilor Deținuți Politici, filiala Botoșani. Este indignată de atitudinea celor doi cercetători.
”Cum nu au făcut nimic acești oameni, foștii deținuți? Au luptat, vai de sufletul lor, şi câtă puşcărie au făcut! Şi mama, şi bunicii”, răbufnește și durerea îi îneacă vorba.
Vrea ca societatea, chiar politicienii, administrația să recunoască meritele acestor oameni care au făcut ani grei de pușcărie comunistă. Este greu gândul că, în locul recunoașterii, vine ocara.
”Nu este nimic adevărat. Cei de la Piteşti au fost bătuţi. Ce se spune astăzi este cea mai mare palmă care poate fi trasă foştilor deţinuţi politici, să spui că la Piteşti s-au bătut între ei. E cea mai mare nenorocire. Cred că toţi foștii deţinuţi care citesc aşa ceva sunt oripilaţi de ceea ce spun acești indivizi. În loc să stea liniştiţi, amintirile să și le spună celor tineri, ca să nu se mai întâmple o asemenea nenorocire, ei scot astfel de prostii”,
Maria Puiu, președinta Asociației Foștilor Deținuți Politici, filiala Botoșani.
Maria Isabela Sucilă este elevă la Liceul Pedagogic din Botoșani. Spre deosebire de numeroși români, unii cu mulți ani în spate și cu studii dintre cele mai pretențioase, Maria s-a informat. A căutat, a scotocit, a citit. Nu poate fi păcălită, nici manipulată, chiar dacă cei care vorbesc își atârnă de gât statutul de cercetător.
”Noua abordare care se propune cu privire la experimentul Pitești, cât si la celelalte închisori politice din perioada regimului comunist, nu face altceva decât să denatureze adevărul mărturisit de cei care au fost martirizați în acele locuri de tortură și să contrazică valorile morale pe care aceștia le-au promovat. Prin ipoteza pe care cercetătorii CNSAS o propun nu se relevă nimic altceva decât o încercare de a inocula în rândul tinerelor generații o versiune încărcată cu puternice accente ostile la adresa celor care au suferit în regimul de detenție comunist,demonstrând o structură sufletească incapabilă de a rezona cu gradul de suferința pe care l-au simțit eroii neamului nostru”,
Maria-Isabela Sucilă, elevă Liceul Pedagogic Botoșani
Maria este, dincolo de tot și toate, imaginea tânărului care își merită pe deplin înaintașii. Dar pentru asta e nevoie de multă muncă, de chibzuință în lectură și de discernământ în a asimila o istorie din ce în ce mai lunecoasă cu trecere timpului.
”Ceea ce afirmă istoricul Mădălin Hodor, cercetător în cadrul CNSAS, nu face altceva decât să contravină tuturor mărturiilor date de supraviețuitorii temnițelor comuniste și, mai mult decât atât, să ponegrească imaginea acestora, coborându-i de la rangul de martiri, care au preferat să ia exemplul sfinților și să-și dea viața pentru Hristos și cuvântul Său, la statutul unor oameni mânați de instinctele primare, gata să trădeze și chiar să ucidă doar pentru a-și asigura hrana, și în definitiv supraviețuirea „niște căcați cu ochi care se torturau între ei pentru un blid de mâncare”. Îndrăzneala cu care aceștia lansează noua versiune nu denotă decât un grad ridicat de ignoranță față de mărturiile celor torturați, considerându-le nule în fața argumentului istoric”,
Maria-Isabela Sucilă
Maria, elevă în clasa a XII-a, consideră că, pentru cei câțiva foști deținuți politici care încă mai trăiesc, aceste marturii reprezintă o grea lovitură, ”căci le sunt puse sub semnul întrebării suferințele care le-au marcat întreaga existență”.
Este impresionantă, însă, luciditatea cu care Maria stă în fața propriului timp, pregătită să se măsoare cu orice încercare, fără să cedeze manipulărilor și ”adevărurilor” vremelnice.
”Noi versiuni cu privire la această temă cu siguranță vor mai apărea, cum de altfel se întâmplă cu toate perioadele istorice marcante, însă învățătura pe care trebuie să o extragem de pe baza acestor noi speculații este de o înaltă însemnătate, aceea de a îndemna populația, tinerii îndeosebi, să privească mai des spre trecut, și bineînțeles, cu un ochi critic, și să desprindă de pe baza acestuia evenimentele veridice, pentru a nu cădea în ispita de a fi influențați de teoriile ce se cer a fi considerate „adevăr istoric”,
Maria-Isabela Sucilă, elevă Liceul Pedagogic Botoșani
Bogdan Cărăuşu este botoșăneanul care de ani buni se îngrijește ca noi, cei ai prezentului, să cunoaștem ce a însemnat în perioada comunistă jertfa și sacrificiul. Loviturile sunt încercările noastre, nu ale celor care au suferit în trecut. Noi trebuie să trecem proba lucidității. Și asta pentru că, spune Bogdan Cărăușu, indiferent cât de loviți vor fi, ”ei vă vor ierta”.
”Vă vor ierta, domnilor. Vă vor ierta modul tendențios și strâmb în care ați răstălmăcit Adevărul. Vă vor ierta ignoranța, voită sau nevoită, jignirile și obrăzniciile cu care ați scris și ați vorbit despre răni sufletești care nu s-au închis și nu se vor închide vreodată. Vă vor ierta, pentru că așa cum i-am cunoscut pe câțiva dintre ei, inimile lor nu mai bat pe frecvențe lumești. Legionari, țărăniști, liberali, regaliști și oameni fără apartenență politică vor ierta modul reducționist în care ați redat "cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane", așa cum a numit-o Alexandr Soljenitîn”,
Bogdan Cărăușu
Uimitor este efortul acestor așa-ziși cercetători în a da la o parte o istorie care nu convine. Atâția ani de studii doar pentru a relua „concluziile” Securității, opinează Bogdan Cărăușu.
Cu toate acestea, concluzia celor care au stat în preajma foștilor deținuți politic, a celor care s-au sfințit în suferință, este una clară: ”Și totuși, vă vor ierta, domnilor. Nu-și vor clama nevinovăția și nu-și vor etala suferințele”.
Chiar dacă timpul istoric pare să fi rămas încremenit în mărturiile cutremurătoare ale celor care au suferit în temnițele comuniste, se vede că vremurile încep să se răsucească amenințător.
Plecat la Domnul în urmă cu 6 ani, Petru Ursache ne-a lăsat testamentar cuvinte pe care trebuie să le tălmăcim în taina conștiinței.
”Şirul relelor nu e întrerupt, cel puţin din secolul trecut până astăzi. Schimbată e doar masca”, ne spune Petru Ursache în ”Istorie, genocid, etnocid” (Editura Eikon 2019, ediția integrală îngrijită cu devotament de Magda Ursache).
Este tulburător cum cuvintele lui Petru Ursache devin astăzi atât de actuale, de relevante în raport cu cele ce se petrec sub ochii noștri.
”Să nu ne pierdem memoria şi nici să ne lăsăm atraşi de acea parte a propagandisticii care încearcă din răsputeri să arunce pete colorate pe calea răului. Dacă am căzut victimă împrejurărilor, care cu uşurinţă, care opunându-se cu demnitate, se cuvine să-i avertizăm pe cei ce vin în urmă să nu cadă în aceleași curse”,
Petru Ursache
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
