S-a tot vorbit în ultima perioadă că primarul din 2016 ar putea fi altcineva decât cele două nume care se află pe buzele electorilor de la Botoșani. Un candidat independent care să atragă un masiv val de simpatie din partea cetățenilor și care să fie schimbarea cerută de stradă. Și la fel de frecvent a fost avansată varianta că acel ”cineva” s-ar dezlipi din magistratură pentru a intra în Primărie.
Nu.
Un judecător se gândește la o eventuală candidatură la Primăria municipiului reședință de județ. Deocamdată a purtat o serie de discuții cu reprezentanți ai comunității, fără legături cu mediul politic. Iar intenția este încă bine păstrată în fașă.
Judecătorul de la Botoșani care se gândește să intre în cursa pentru Primărie a acceptat să ofere un interviu însă deocamdată fără a i se dezvălui identitatea având în vedere că nu a luat o decizie în privința candidaturii.
”În primul rând, Legea 303/2004, privind statutul de magistrat, mie nu-mi permite așa ceva. În al doilea rând eu ar trebui să mă suspend din funcție. Deocamdată nu vă grăbiți, că nu știu. Vreau să văd și eu, dacă va fi o problemă de reușită, eu nu am experiență în administrație. Mă duc acolo să aplic legea dacă mă voi duce vreodată, nu să le fac lor jocurile, eu știu ce urmăresc.
Poate de acest gen de primar este nevoie….
Și apoi, eu sunt un tip cu o situație materială modestă, eu nu am bani să mă duc să cumpăr electoratul ca să mă voteze.
Dar credeți că mai merge cu tehnica asta de cumpărare a electoratului?
Sunt foarte onorat de ceea ce aud, dar având în vedere că, v-am spus, politicienii aceștia sunt foarte, foarte obraznici, au probleme cu noi (instanța n.r.) tot timpul și eu mă străduiesc să-mi fac treaba cât mai bine în dosare. Mă duc acolo, adică nu e nici o amenințare și eu nu vreau să le fac probleme. Mi-am făcut un statut ca magistrat și nu vreau să mi-l pătez. Nu știu, nu pot să dau un răspuns. Dacă voi vedea cumva voința comunității….La politicienii aceștia nu am ce să spun, îi vedeți pe toți, hoteluri, bani, vile, fonduri. Eu sunt la final de carieră și vreau să ies cu capul sus din sistem
Dar ați cochetat cu ideea?
Am stat de vorbă cu niște lideri , reprezentanți ai orașului și acesta a fost răspunsul meu, că mie legea nu-mi permite, eu am datorii în bănci pe care nu mi le plătește nimeni dacă mă suspend din funcție. Încă trebuie un aviz de la Consiliul Superior al Magistraturii, ei decid dacă mă suspendă sau nu și din câte știu eu politica și magistratura sunt paralele.
Lideri politici…? Spuneați că ați stat de vorbă cu lideri….
Nu, cu oameni cu personalitate, care și-au dovedit niște calități curate și nu prin fel și fel de mijloace, intelectuali.
Oameni care vor schimbarea?
Exact!
S-a tot vorbit prin oraș despre primarul din 2016. Și sunt tot mai numeroase vocile privitoare la un candidat independent care ar urma să apară pe ultima sută de metri și care să atragă un val de simpatie din partea electoratului
Le-am spus la respectivele persoane că în primă fază aș vrea să văd niște sondaje, ce gândește lumea. Eu ceea ce am făcut, am făcut cu succes și nu vreau să mă bag în ceva care…aș deranja mult prin Botoșani. Și un primar independent, ce forță are într-un Consiliu Local dacă toți sunt politicieni? Decât să-i ia șa întrebări și probabil m-ar înlătura imediat..
Doar prin referendum…
A mai fost în țară o intenție dar s-a retras săracul magistrat, că a văzut că este încolțit din toate părțile. Nu pot să spun când mă decid sau nu. Poate când voi vedea eu prin presă că lumea vrea schimbare. Atunci aș avea acest suport de bază, aș avea o susținere. Dar așa când oamenii oscilează…
Cum vă puteți da seama că lumea vrea schimbare?
Prin sondaje. Este mult mai simplu în momentul când s-ar putea solicita o detașare la o altă autoritate publică. Dar ca să mă suspend din funcție, e o procedură mai greoaie și nu știu dacă trebuie să mă implic. Am câțiva oameni din Botoșani, voi mai purta o discuție cu ei, dacă mă vor convinge că sunt de bună credință și pot să facă poarte așa o discuție cu oamenii din oraș, mai ales cu tineretul fără discuție că este viitorul, probabil că mă voi implica. Dar cât timp sunt actualii care au început să se porcăiască cu tot felul de scrisori pe la DNA, astea sunt jocuri murdare, mie nu-mi plac. Dacă mă gândesc și nu vreau să fac probleme în administrație, pentru că vrei, nu vrei până la urmă te întorci în viața civilă. Este o luptă greoaie, ăștia au bani, au relații. Și mai mult, au puterea asta de a influența opinia publică. Eu de când sunt magistrat mi-am făcut un statut sănătos și nu vreau să mi-l murdărească ăștia acum prin fel și fel de…
Dacă aveți deja un statut sănătos înseamnă că nu sunteți atacabil
Găsesc ei… și eu ca să mă judec cu ei, m-am săturat de procese. Ca magistrat mai greu se ating de tine fiindcă știu că au probleme și știu că ajung la noi, dar noi nu suntem să facem justiție pe răzbunare.
O altă variantă intens vehiculată în oraș ar fi aceea că un magistrat ar putea lua locul actualului candidat al unuia dintre partidele reprezentative de la Botoșani.
Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
OFICIAL: Alexandru Cîmpanu a semnat cu FC Botoșani - Bine ai revenit acasă!
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile