Vestea că se pregătește o serie nouă a filmului ”Liceenii” s-a împrăștiat rapid, mai ales după ce criticul de film Irina Margareta Nistor a anunțat că în distribuție vor fi copiii lui Ștefan Bănică Jr., Radu Ștefan și Violeta.
La câteva zile după ce știrea a fost citită de milioane de români, actorul Ștefan Bănică Jr. a intervenit și, pe pagina personală de Facebook, a adus o serie de clarificări.
Mai exact, informația Irinei Margareta Nistor pare să fi fost una mai degrabă hazardată, fără să fie susținută de discuții certe în acest sens.
Ștefan Bănică Jr. spune, de asemenea, că ar fi fost bine dacă era consultat înainte de a se face referirile la copiii săi.
”M-am amuzat văzând declarațiile doamnei Irina Margareta Nistor, un critic respectat de film de altfel, care dau ca sigură continuarea seriei "Liceenilor" și, mai mult, în distribuție cu doi dintre copiii mei, Radu Ștefan și Violeta. Iar acum toată lumea mă sună sa mă întrebe dacă e adevărat. Era bine dacă mă suna si dânsa. O sa răspund concret. Se vehiculează de ani de zile ideea de a se relua seria "Liceenilor", dar, până în prezent, nu există nimic concret, iar în ceea ce-i privește pe copiii mei, doar Radu Ștefan e actor, Violeta având la această vârstă alte preocupări. Când și dacă se va întâmpla să se realizeze un asemenea proiect și, mai ales, cu copiii mei, credeți-mă că voi fi primul care o să vă anunțe”,
Ștefan Bănică Jr., actor principal în ”Liceenii”
Amintim că Irina Margareta Nistor a anunțat vineri, 21 octombrie, într-o emisiune la bucurestifm.ro, că va apărea o nouă serie a filmului ”Liceenii”. Informația a fost rapid preluată în toată presa din România.
”Vestea bună este că va apărea a nouă serie a filmului Liceenii. Cu aceleași persoane, cu băiatul lui Mihai, cu băiatul și fata lui Ștefan Bănică Jr. și cu nepotul lui Corjos, care este muzician și foarte frumos. Încă nu știu cine va fi regizorul. Va fi o referire la Ion Caramitru. Scenariul este făcut”,
Irina Margareta Nistor, critic de film
”Liceenii” este un film de dragoste românesc din 1986, regizat de Nicolae Corjos. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Ștefan Bănică-junior, Mihai Constantin, Oana Sârbu, Cesonia Postelnicu, Tudor Petruț, Tamara Buciuceanu-Botez și Ion Caramitru.
Filmul prezintă povestea de dragoste dintre doi elevi de clasa a X-a: Mihai Marinescu (Ștefan Bănică Jr.) și Dana Vasilescu (Oana Sârbu).
Filmul se află pe locul 25 în topul celor mai vizionate filme românești din toate timpurile potrivit unui comunicat din 2006 al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România.
(Foto: Facebook / Ștefan Bănică Jr.)
Logodnicul unui botoșănence celebre, dat afară din secția de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Apă oprită pe mai multe străzi din municipiu din cauza unei avarii
Oana Sava
Nov 25, 2024
FC Botoșani egalată pe final în derby-ul Moldovei – VIDEO
Oana Sava
Nov 25, 2024
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024