Stabilirea cu certitudine a datei alegerilor locale a agitat considerabil lumea politică de la Botoşani. Transferul unor membri nu se petrece doar dinspre PDL spre Uniunea Social Liberală şi invers, ci şi între principalii parteneri de la guvernare. Astfel, vineri unul dintre directorii democrat-liberali de serviciu public deconcentrat a trecut la Uniunea Naţională pentru Progresul României.
Mihai Luca, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) a depus adeziune la UNPR. Acesta a purtat timp de aproape o săptămână discuţii cu preşedintele interimar de la Botoşani al progresiştilor, iar în cursul zilei de ieri s-a hotărât să plece din PDL şi să candideze pe listele UNPR pentru alegerile locale din acest an.
„Am fost izolat în PDL”, a explicat
Mihai Luca pentru
Botoşăneanul motivul renunţării la calitatea de membru PDL. Acesta a ratat de puţin în urmă cu aproape un an intrarea în Biroul Permanent Judeţean al PDL, când a fost votat de 261 de delegaţi la conferinţa judeţeană, adică mai mult de jumătate.
„Nu vreau acum să aduc critici, nu am timp de astfel de discuţii, îmi voi consuma timpul pentru a construi”, ne-a declarat
Mihai Luca.
S-a bătut bine cu PSD-iştii în 2008
Acesta ar urma să preia preşedinţia organizaţiei municipale a UNPR şi funcţia de vicepreşedinte la judeţ. Duminică Biroul Permanent Judeţean UNPR se va întruni în şedinţă pentru a valida candidatura şefului OCPI şi cele două posturi pentru acesta.
„Suntem o echipă şi trebuie să avem capacitatea de a trece peste orgolii şi excese de demnitate”, a afirmat
Liviu Câmpanu, preşedinte interimar UNPR Botoşani. Deşi nu a apărut în primele rânduri a politicii botoşănene Mihai Luca a obţinut un scor notabil la alegerile parlamentare din 2008, când pe Colegiul Dorohoi, dominat puternic de PSD-işti, a reuşit să adune peste 34% din voturi. De asemenea, acesta este pastor şi fost vicepreşedinte al Cultului Evanghelic din România, calitate în care acum cinci ani a adunat pe Stadionul Municipal din Botoşani peste 3.000 de oameni la o acţiune religioasă de proporţii.
CITEŞTE ŞI:
Secretele de la Corni : cum au înclinat evangheliştii balanţa la alegeri
Primarii PDL au câştigat şi bătălia pentru vicepreşedinţi, Ada Macovei printre ei