Asemeni societăţii de termoficare a municipiului reşedinţă, operatorul de apă şi canalizare a terminat anul precedent pe profit. Spre deosebire însă de SC Modern Calor SA, la SC Nova Apaserv SA aceasta este unul mai redus.
În jur de 40.000 de lei este câştigul net al unităţii controlate de Consiliul Judeţean. Acesta a fost obţinut în ciuda scandalului financiar izbucnit în toamnă, când mai mulţi consilieri judeţeni au reclamat că firma ar înregistra pierderi de 2-3 milioane de lei. Atunci s-au tăiat o parte dintre sporurile acordate angajaţilor, iar compania a reuşit să recupereze pierderile şi să finalizeze pozitiv 2011.
„Faţă de anul precedent producţia ne-a crescut cu 5%”, ne-a declarat
Daniel Jâtăraşu, director economic SC Nova Apaserv SA. Unul din motivele majorării producţiei îl reprezintă schimbarea regulamentului de furnizare în sensul facturării în funcţie de indexul de la nivel de bloc, faţă de cea în care se ţinea cont exclusiv de apometrele de apartament. 25,7 milioane lei a fost cifra de afaceri a societăţii în anul precedent.
CITEȘTE ȘI:
Facturi „înzăpezite” la apă – cum blochează ninsoarea plăţile