Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că ar mai da o şansă Gărzii Financiare şi Autorităţii Naţionale a Vămilor, pe care le-ar menţine până la 31 decembrie în structura actuală. Asta pentru a da proba capacităţii lor de a avea o activitate eficientă, şeful statului precizând că atunci când o instituţie merge prost nu o desfiinţezi, ci o faci să funcţioneze.
Conform unui proiect de hotărâre, Guvernul va desfiinţa Garda Financiară şi Autoritatea Vămilor, iar atribuţiile acestora vor fi preluate de ANAF, a cărei activitate va fi structurată pe colectarea şi administrarea veniturilor bugetare, inspecţia fiscală, operaţiuni vamale, operaţiuni de gardă financiară şi structuri suport. Prezent luni la bilanţul Ministerului Public, şeful statului a spus că nu ştie dacă va fi "partizantul" acestui proiect, adăugând că va trebui să vadă toate argumentele. Traian Băsescu a menţionat însă că el ar mai da o şansă acestor instituţii şi le-ar lăsa până la 31 decembrie să dea proba capacităţii lor de a deveni eficiente.
"Nu cred că atunci când o instituţie merge prost până la urmă o desfiinţezi. Trebuie să o faci să funcţioneze", a mai spus
preşedintele, conform
Mediafax. Dacă proiectul guvernamental nu mai este pus în aplicare înseamnă că, la Botoşani, Garda Financiară şi Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale, conduse de Corneliu Mihai, respectiv Ovidiu Marcian, rămân în continuare în formatul actual.