Noul preşedinte al ANAF, Mirela Călugăreanu, şi-a luat o serie de angajamente privind recuperarea sumelor datorate statului de către contribuabili, printre care şi publicarea unei „liste albe” care să conţină numele celor bun-platnici.
În planul de măsuri asumate de noul şef al Fiscului se numără şi cele legate de aplicarea unui comportament diferenţiat pentru contribuabilii bun-platnici, faţă de cei rău-platnici, lucru care începe cu identificarea celor care-şi plătesc la timp dările şi „mediatizarea” celor mai buni plătitori de impozite şi taxe.
Potrivit „Planului de măsuri pentru eficientizarea colectării veniturilor la bugetul general consolidat”, Fiscul intenţionează să implementeze un sistem de supraveghere a debitorilor.
Pentru persoanele care-şi plătesc la timp dările către stat, ANAF ia în calcul „acordarea de facilităţi fiscale la plata obligaţiilor fiscale pentru bunii plătitori”.
Pentru aplicarea acestei măsuri, conform Bugetul, Fiscul trebuie însă să stabilească criteriile pentru definirea profilului contribuabilului ca “bun plătitor” , dar şi a categoriilor de facilităţi ce pot fi acordate categoriei de contribuabili buni plătitori, analiza fiind terminată cu un studio de impact cu privire la acordarea facilităţilor fiscale la plata obligaţiior fiscale pentru bunii plătitori.
Acţiunile pentru aplicarea unui comportament diferit debitorilor bun-platnici, faţă de cei rău-platnici sunt finalizate prin „Mediatizarea celor mai buni plătitori de impozite şi taxe”.
„ANAF va iniţia modificarea legislaţia în vederea reglementării prin Codul de Procedură Fiscală a posibilităţii publicării unei ”liste albe” a contribuabililor buni plătitori, de o manieră similară cu cea a publicării listei contribuabili care înregistrează obligaţii restante de plată”, se arată într-un document
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Medic nou la Spitalul Județean pe o specialitate importantă
Oana Sava
Nov 27, 2024