După o îndelungată perioadă de evaluare a ofertelor depuse la proiectul privind lucrările rămase de executat la clădirea care a găzduit zeci de ani Teatrul Mihai Eminescu, comisia de evaluare constituită la nivelul Primăriei Botoșani ar fi desemnat un câștigător.
Activitatea comisiei și implicit toate etapele din cadrul licitației au intrat, din nefericire, în supervizarea Agenției Naționale de Achiziții Publice (ANAP), fiind vorba despre o investiție finanțată cu fonduri europene care de-a lungul timpului a întâmpinat o sumedenie de probleme.
Această analiză suprapusă a dus practic la dublarea timpului alocat acestei etape, întrucât toate documentele evaluate de comisia din cadrul municipalității au fost supuse unei alte verificări din partea specialiștilor din cadrul ANAP.
Spre finalul perioadei s-ar fi agreat una dintre cele două oferte, celălalt constructor fiind descalificat din cauza ofertei neconforme.
ANAP însă ar fi transmis Primăriei Botoșani un aviz condiționat de anumite probleme din oferta câștigătoare, prin care s-ar fi solicitat practic și descalificarea celei de-a doua firme, pe aceleași considerente.
De altfel, surse din Primărie au comentat în cadrul neoficial că acest aviz ar fi considerat unul negativ și ar avea drept rezultat anularea întregii proceduri. Ambele oferte depuse la licitație ar fi avut o serie de erori considerate inadmisibile de forul de la București și ar fi fost declarate neconforme.
Iar următorii pași ar fi de organizare a unei noi licitații. Primarul Cosmin Andrei a evitat să comenteze ultimele zvonuri, licitația fiind încă în perioadă de evaluare și nefiind transmis un raport final din partea agenției de la București.
Singura parte bună la ceea ce s-a întâmplat, atât cât se mai poate vorbi de așa ceva, este că la noua procedura se va ține cont de toate neajunsurile de la prima și șansele de atribuire a lucrării ar fi mai mari.
Doar că lucrările trebuie neapărat finalizate până la 31 decembrie 2023, în caz contrar, tot ce se cheltuiește după această dată trebuie suportat din bugetul local întrucât nu s-ar mai putea face decontări din proiectul european.
Proiectul intitulat ”Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural” este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 cu termen condiționat de finalizare la 31 decembrie 2023.
16%
din totalul investiției a fost realizat până la închiderea șantierului din 2019, când au fost finalizate lucrările de consolidare.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024