Un social democrat specializat pe fonduri europene ar urma să preia funcția de administrator public al Consiliului Județean.
Post care a avut un singur ocupant de la înființare, în mandatul neterminat al fostului președinte Florin Țurcanu care l-a cooptat pe atunci în conducere pe Radu Judele, pentru acest post.
După plecarea lui Judele din CJ Botoșani, acest post a rămas practic liber în mandatul lui Costică Macaleți care nu a fost preocupat să aibă un administrator public.
După alegerile locale din 27 septembrie 2020 când a început mandatul Doinei Federovici, această funcție urma să fie preluată de Alexandra Huțu care între timp a ajuns deputat, prin demisia lui Costel Pătrăuceanu.
Noul președinte al CJ Botoșani s-ar fi reorientat și, și l-ar dori pe Cristian Nistor (foto jos) pentru acest post. Acesta este manager la Grupul de Acțiune Locală (GAL) Valea Bașeului de Sus, o entitate care reprezintă un parteneriat public privat între mai multe administrații publice locale și operatori privați.
A candidat pe lista PSD la alegerile locale și a dobândit un mandat de consilier județean la care cel mai probabil va trebui să renunțe.
Cristian Nistor a candidat de asemenea și pe lista PSD pentru Camera Deputaților, unde a ocupat poziția a cincea. Potrivit unor surse neoficiale el ar urma să-și înceapă activitatea din noua postură, din această săptămână.
Ar urma să coordoneze Direcția de Dezvoltare și Promovare din cadrul CJ Botoșani, societatea Nova Apaserv dar și o serie de instituții de cultură. Practic, prin cooptarea sa în conducerea instituției, președintele CJ ar urma să efectueze o reconfigurare a atribuțiilor ce vor fi împărțite între cei doi vicepreședinți, Dorin Birta și Bogdan Dăscălescu și noul administrator public.
Potrivit unui comunicat de presă remis de PSD Botoșani în campania electorală pentru alegerile parlamentare, Cristian Nistor este un inginer cu o experiență de peste 20 de ani ca manager de proiect și 10 ani în realizarea de programe europene și în atragerea de fonduri structurale pentru comunități locale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024