Conform unor informaţii apărute în mass media centrală organizaţia judeţeană a PSD îl sprijină pe Mircea Geoană pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al partidului. Încă liderul social-democrat şi-a întocmit o situaţie cu filialele care îl susţin şi, alături de altre 21 din ţară, cea din Botoşani figurează printre ele. Alături de aceasta se mai află şi altele, precum Dolj, Olt, Giurgiu, Mehedinţi sau Covasna. Interesant este că, din Moldova, acolo unde Geoană l-a bătut pe Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale, doar Iaşi şi Bacău mai sînt de partea preşedintelui în funcţie al formaţiunii. În urmă cu două săptămîni lideri PSD Botoşani au evitat să facă public numele candidatului pe care îl sprijinî, anunţînd doar că îl vor susţine pe cel care dă organizaţiei judeţene o funcţie de conducere la nivel naţional, menţionată fiind cea de vicepreşedinte.