Cadrele Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au reușit să dea de urma bărbatului care a fost implicat în accidentul rutier cu trei mașini de pe Calea Națională, în dimineața zilei de miercuri, 9 noiembrie 2016.
Este vorba despre un tânăr de 24 de ani din municipiul Botoșani. Acesta a furat mașina, un Ford Courier din fața unei case. Acolo, proprietarul autoturismului a lăsat autoturismul pornit și cu cheia în contact, cel mai probabil fiind dus să ia ceva din casă. Când a ieșit Fordul nu mai era.
A fost luat de băiatul care provine din rândul minoritarilor și care nu avea nici măcar permis de conducere. A plecat la plimbare și s-a făcut vinovat de carambolul ce a avut loc pe Calea Națională și rănirea a doi oameni.
El a fost găsit de polițiști și testat cu aparatul etilotest, însă rezultatul a ieșit negativ. Fiindcă era incoerent, i s-au prelevat probe pentru a se depista dacă nu cumva se afla sub influența substanțelor halucinogene.
El este în prezent cercetat pentru nu mai puțin de patru infracțiuni după cum urmează: conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a deține permis de conducere, părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea organelor de Poliție, vătămare corporală din culpă și furt în scop de folosință.
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Speranța lui Iftime „s-a rupt” în ultimul meci amical: Este supărarea noastră
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile