Pentru a se putea bucura de gratuitatea pe tren sau pe mijloace de transport auto, persoanele care sunt încadrate într-un grad de handicap pe baza unui act medical beneficiază anual de şase, respectiv 12 călătorii subvenţionate de stat.
Acestea sunt eliberate prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, la început de an. Şi întrucât în decursul anului precedent numărul beneficiarilor acestor abonamente a fost de aproape 58.000 şefii instituţiei menţionate au luat măsuri pentru ca acestea să fie eliberate de la jumătatea lunii decembrie a anului precedent, pentru evitarea aglomeraţiei. „
Anul trecut au fost eliberate 57.671 bilete auto şi CFR. Până pe data de 5 ianuarie, aici la noi la sediu, pentru că se mai eliberează şi la nevăzători şi la surdomuţi, am eliberat 259 de bucăţi, pentru 2012. Sunt puţine deocamdată, probabil că de acum vor începe să vină, poate vin eşalonat pe măsură ce au nevoie, aşa ar fi cel mai bine”, a declarat
Mihaela Zofotă din cadrul DGASPC.
De asemenea, tot în cea de-a doua decadă reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială au încheiat şi convenţiile cu transportatorii locali pentru decontarea acestor bilete de călătorie. „
Au fost încheiate şi convenţiile cu operatorii de transport la finele anului, sunt cred că zece societăţi, două convenţii pentru CFR, restul auto”, a mai declarat
Mihaela Zofotă. Aceste înţelegeri contractuale sunt valabile până în luna similară a anului viitor.
(G.E.)