În cadrul activitaţilor de control şi supraveghere a traficului rutier, la nivelul întregului judeţ Botoşani, în anul 2013, poliţiştii rutieri au descoperit şi instrumentat un număr de 742 infracţiuni la regimul circulaţiei, în creştere cu 127 faţă de anul precedent.
Conform bilanțului de prezentare a activității IPJ, au fost aplicate 46.284 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor rutiere, fiind reţinute 1.825 permise de conducere. De asemenea, in urma incalcarii legistaltiei rutiere, s-a procedat la retragerea temporară a 1.169 certificate de înmatriculare.
În anul 2013, pe raza judeţului Botoşani s-au înregistrat 103 accidente grave şi 213 accidente uşoare, soldate cu 24 morţi, cu 7 mai putini decat in anul 2012. De asemenea, s-au inregistrat 90 răniţi grav si 248 răniţi uşor, si aici trendul fiind unul descendent.
Principalele cauze generatoare de accidente grave de circulaţie continuă să fie abaterile săvârșite de pietoni,23 şi viteza neadaptată la condițiile de drum 18.
CITEȘTE:
Accident mortal la Suliţa, şoferul de 27 de ani a refuzat etilotestul