În decursul acestui an, la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) au fost înregistrate aproape 900 de cereri pentru pensii anticipate sau parţial anticipate. Numărul acestor solicitări este unul mare faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, din caza faptului că, în jumătate din anul 2010 pensiile anticipate au fost îngheţate.
Numărul total de cereri înregistrate la Casa de Pensii este de aproape 9.300 aici fiind incluse dosare pentru invaliditate, cele pentru limită de vârstă, schimbare a unui grad de invaliditate, recalculare sau suspendări. O parte însemnată dintre acestea fac referire la solicitări din partea unor botoşăneni care au optat pentru pensie anticipată sau parţial anticipată chiar şi în condiţiile în care asupra acestui drept financiar este operată o penalizare lunară, până la împlinirea vârstei de pensionare şi a stagiului complet de cotizare în conformitate cu legea
. „Dacă facem o medie a acestor solicitări se observă o creştere a cererilor, lucru motivat pe de o parte de faptul că jumătatea anului trecut de la iulie încoace au fost îngheţate pensiile anticipate”, a declarat
Narcis Dreţcanu, director executiv adjunct CJP. De asemenea, în acest an au fost înregistrate aproape 370 de adeverinţe în cazul elevilor şi a studenţilor care urmează o formă de învăţământ şi care beneficiază de pensii de urmaş.
(G.E.)