Sunt sute de botoșăneni pentru care găsirea unui loc de muncă, oriunde, pare să frizeze absurdul. Însă, într-un efort susținut de încadrare totuși în câmpul muncii și a analfabeților și semianalfabeților, instituțiile statului încearcă inclusiv să-i învețe să scrie. Sau să citească. Ori să socotească sau să memoreze tabla înmulțirii.
Trista realitate a defectelor existente în comunitatea botoșăneană prin prisma forței de muncă ce se împuținează de la un an la altul a fost dezvăluită de Anca Apăvăloaie, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani în cadrul ultimei ediții Botoșăneanul TV.
Peste 3.000 este numărul oficial al persoanelor aflate în evidența instituției. Realitatea poate contrazice aceste date oricând, pentru că mulți dintre cei fără ocupație nu cer ajutor și se complac în inactivitate.
Dintre aceste câteva mii de persoane sunt vreo 700 care au nivel de educație scăzut spre deloc. Sunt mare parte dintre asistații sociali ai județului care ar prefera oricând munca în folosul comunității în detrimentul găsirii unui loc de muncă stabil.
Însă pentru a beneficia în continuare de ajutorul social oferit de stat, legiuitorul s-a gândit să introducă o măsură care să descurajeze nemunca și astfel i-a obligat să se adreseze AJOFM pentru a fi ajutat de specialiști să obțină statutul de salariat.
Dar până acolo, drumul pare să fie destul de anevoios. Pentru că multe dintre aceste persoane abia sunt în stare să se iscălească. Puțin probabil să fie în stare să-și citească contractul de muncă.
Pentru astfel de oameni Agenția Națională de Calificare (ANC) a identificat o serie de cursuri de calificare. Iar unul dintre acestea se numește „competențe de bază de matematică, științe și tehnologie”.
„Învață să socotească? Să învețe tabla înmulțirii?”, a fost întrebată șefa AJOFM despre scopul acestui curs.
”Da! Deci, sunt competențe de bază. Sunt adresate acestei categorii de persoane care au doar învățământul primar absolvit. Formarea profesională a adulților nu este desfășurată doar de cadre didactice. Formatorul cu competențe în domeniul cursului respectiv poate preda inclusiv tabla înmulțirii”,
Anca Apăvăloaie, director executiv AJOFM Botoșani
În cadrul aceluiași curs, participanții deprind competențe de comunicare în limba română. Adică sunt învățați să se exprime și să dialogheze în societate.
Descrie acest demers drept un program de instruire adresate persoanelor cu un nivel de studii redus.
„În primul rând sunt persoane care nu știu să scrie. Sunt persoane care scriu foarte greu sau înțeleg foarte greu. Chiar ca și necalificat. Un salariat necalificat trebuie să priceapă ceea ce i se cere. La ora actuală sunt cu învățământ primar și sub învățământ primar peste 700 de persoane în evidența noastră”,
Anca Apăvăloaie, director executiv AJOFM Botoșani
1.763 de persoane
din cele peste 3.000 aflate în evidența AJOFM au vârsta peste 50 de ani. Deci, cu grad dificil de încadrare într-un loc de muncă.
Și cu o capacitate de percepție la fel de redusă.
„Discutăm despre persoane care sunt reticente la tot ce societatea le oferă și la tot ce societatea le cere. Pentru că vedeți dvs., inclusiv persoanele beneficiare de venit minim garantat, prestează pentru acea indemnizație muncă în folosul comunității. Au un anumit număr de ore pe care le alocă muncii în folosul comunității, în fiecare lună, iar autoritatea publică locală, prin serviciile pe care le are, verifică efectuarea acestor ore”,
Anca Apăvăloaie, director executiv AJOFM Botoșani
În mediul rural mai ales comunitățile se bucură de ajutorul unui asistat social, pentru că acolo este nevoie de igienizarea cimitirelor sau a șanțurilor sau de activități de deszăpezire pe perioada iernii.
„Există astfel de activități care sunt menite să scoată acești oameni din starea lor de confort negativ, ca să spun așa. Deci, practic el se simte util. O să-mi spuneți că sunt unii care refuză inclusiv asta. Sunt, cum sunt și oameni buni și oameni care sunt răi, așa cum sunt studii superioare și oameni fără studii. Extreme avem în orice termen de comparație pe care vrem noi să-i luăm”,
Anca Apăvăloaie, director executiv AJOFM Botoșani
Persoanele greu ocupabile și foarte greu ocupabile sunt persoanele care nu au absolvit nici măcar învățământul obligatoriu finalizat, respectiv 8 sau 10 clase, în funcție de perioada în care au urmat cursurile respective. Iar măsurile de recalificare sunt limitate, a explicat șefa AJOFM.
În afara cursului de bază în matematică, instituția a avut în derulare un altul pentru formarea femeilor de serviciu.
Care se adresează aceleiași categorii de persoane.
„Există această calificare de femeie de serviciu care are competențe stabilite de către ANC și persoana respectivă primește un certificat de calificare. Toate programele de formare profesională, de calificare, de instruire sunt autorizate de ANC după standarde, iar absolvenții primesc certificate profesionale”,
Anca Apăvăloaie, director executiv AJOFM Botoșani
Specialiștii AJOFM sunt dispuși inclusiv să se deplaseze în comunități în care trăiesc oameni la limita sărăciei. Chiar cu patru clase. Dacă există sprijin și din partea autorităților locale, prin punerea la dispoziție a unui spațiu în vederea consilierii, aceste persoane pot fi recalificate.
Doar să vrea să muncească.
Dialogul pe această temă poate fi urmărit în linkul de mai jos de la minutul 12:00 până la 25:00.
(Sursa foto - depositphotos.com)
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024