Sute de botoşăneni au apelat în decursul zilei de sîmbătă dar şi duminică, 6 decembrie 2009 la Serviciile Locale de Evidenţă a Populaţiei pentru a-şi procura noi acte de identitate.
Astfel, la nivelul judeţului Botoşani au fost eliberate în decursul zilei de sîmbătă un număr de aproape 320 de buletine de identitate şi 10 buletine de identitate provizorii, în timp ce în ziua alegerilor din 6 decembrie 2009, botoşănenii care şi-au făcut noi acte de identitate sunt circa 100 pentru cărţi de identitate şi 12 pentru cele provizorii.
Potrivit lui Ovidiu Gherasim, şeful Biroului Judeţean de Evidenţă a Populaţiei numărul botoşănenilor care au constatat în acest week-end lipsa actelor de identitate sau a celor expirate, se menţine constant faţă de primul scrutin al alegerilor prezidenţiale din 22 noiembrie.